Distanțarea și limitele în relația cu un părinte toxic

Atunci când comportamentul unei persoane este toxic, tendința celor din jur, bazată pe instinctul de autoconservare, este de a se distanța, de a stabili limite cu scopul de a se proteja. Dar cum procedezi atunci când chiar unul din părinții tăi este o persoană toxică? În cazul unui coleg de muncă cu comportament toxic, îl eviți, în cazul unui partener, ieși din relație sau divorțezi, dar cu părinții, care ar fi cea mai bună modalitate de a te proteja într-o astfel de relație nocivă?

Decizia de a te distanța de părintele toxic nu este nici pe departe una ușoară, pentru că de multe ori pendulezi între: “de ce este atât de greu?”, “nu pot să-i fac una ca asta, doar e mama/tatăl meu” și “trebuie să mă gândesc și la mine, nu mai pot trăi așa!”. Dacă ai așteptat o viață întreagă ca părintele să devină unul responsabil, să-și recunoască și asume greșelile, să-și schimbe comportamentul, să devină părintele de care tu ai fi avut nevoie, probabil că ai ajuns în punctul în care simți că trebuie să acționezi cumva, pentru a te proteja și pentru a-ți putea trăi viața în liniște, fără furtunile emoționale pe care acest părinte toxic reușește să le iște în tine și în familia ta.

Probabil prima opțiune pe care ai avut-o sau o ai la îndemână este să îi învinovățești, dar pe măsură ce începi să înțelegi, intensitatea acestei intenții scade. Înțelegi că acest comportament toxic pe care ei l-au afișat în relația cu tine de-a lungul timpului este doar un simptom al unei suferințe profunde din interiorul lor, că dacă ar fi putut să facă o schimbare, ar fi făcut-o, dar că posibilitățile lor de a lucra cu ei înșiși și capacitatea lor de autocunoaștere și schimbare sunt reduse. Și atunci îți asumi responsabilitatea de a așeza cumva lucrurile, de a face ordine. Știu, e o presiune enormă pe umerii unui copil (fie el și adult) să regleze lucrurile în relația cu părinții (te aștepți ca ei să fie adulții înțelepți…), dar atunci când faci asta dintr-o poziție asumată, matură, conștientă, alegi una din cele mai sănătoase abordări pentru acest tip de situație.

Responsabilitatea calității unei relații (între adulți) revine în mod egal fiecăruia dintre ei. Atunci când știi că ai făcut tot posibilul, ai încercat, ai explicat, ai comunicat, ai iertat, încercat din nou, și tot așa, iar din partea celuilalt primești aceleași lucruri, atunci chiar ai dreptul să te distanțezi… mai mult decât a avea dreptul, chiar este recomandat să te distanțezi pentru a-ți păstra integritatea și sănătatea mentală. Ai dreptul la o existență liniștită, ai dreptul să exprimi iubirea de sine, și de ce nu, iubirea față de celălalt, pentru că a-i opri pe cei din jur să-i rănească pe ceilalți (incluzându-te pe tine), este o dovadă de iubire.

În luarea unei astfel de decizii este foarte important să te bazezi pe claritate, să știi exact cu ce te confrunți, să poți vedea în ansamblu cum au evoluat lucrurile până acum și să poți arunca o privire în viitor, evaluând opțiunile pe care le ai. De asemeni, consider că este esențial să îți asumi multiplele aspecte pe care le implică distanțarea față de un părinte/față de părinți. Pe de o parte stabilind limite și punând această distanță între tine și persoana toxică, vei reduce considerabil interacțiunile voastre, iar asta te va elibera de o grămadă de emoții dificile și situații grele de gestionat, dar în același timp te vei confrunta cu dorul față de această persoană, regrete, vinovăție. Consider că cel mai corect față de tine este să iei această decizie luând în calcul multiple aspecte, fără a idealiza viitorul: da, într-adevăr, vei “scăpa” și te vei elibera, dar asta vine la pachet cu alte situații și emoții pe care e bine să le cunoști și să ți le asumi. Și da, stabilirea limitelor sau distanțarea ta față de părinții toxici va determina niște comportamente agresive din partea lor, dar privește situația din poziția de adult: nu ești responsabil nici pentru emoțiile lor, nici pentru acțiunile lor. Ai încredere că ei pot gestiona această situație și concentrează-te pe tine și pe liniștea ta. Măcar o dată, după mult timp în care reflectoarele au fost numai pe ei, să fie ei mulțumiți și liniștiți…

Multe sunt motivele pentru care unele persoane nu fac acest pas, de a stabili limite și de a se distanța de un părinte toxic: credințe personale, religioase, norme morale impuse de societate, rușine, vinovăție, dar dincolo de toate acestea, cel mai bun lucru este că ești un adult conștient de sine care poate alege. Și după ce ai evaluat situația, ai încercat diverse metode pentru a gestiona relația, poți clarifica, așa cum spuneam și în articolul despre limite, ce poți accepta și ce nu.

Stabilirea limitelor reprezintă iubire de sine. Nu este ușor să stabilești limite, mai ales în relația cu părinții, dar acestea reprezintă unul din pașii pe care îi poți face către liniștea interioară și împăcarea cu sine. Dă-te un pas în spate, pentru claritate și sănătate mentală, pentru a avea posibilitatea creării unui spațiu mental unde să poți cultiva altceva, benefic pentru tine și evoluția ta!

Și în final, câteva întrebări care să te ajute să găsești claritatea și încrederea pentru a lua o decizie în acest sens:

  • Cum acționezi tu pentru a încerca să mulțumești părintele toxic, chiar dacă nu este în armonie cu ceea ce tu simți/vrei? Ce ai vrea să faci, dar te oprește gândul că el/ea/ei nu sunt de acord sau ai putea să-i dezamăgești?
  • Ce limite simți nevoia să stabilești în relația cu această persoană și ce te împiedică să le stabilești? Cum poți, concret, trasa limite în relația cu părintele toxic?
  • Ce poți și ce nu poți controla din comportamentul lui/ei? Încerci cumva să schimbi comportamentul acestei persoane? Au dat roade până acum încercările tale?
  • Înțelegi posibilitățile emoționale ale acestei persoane? Dar pe ale tale? Care ar fi punctul în care ai putea să te poziționezi în așa fel încât să nu-ți compromiți sănătatea mentală?
  • Poți să gestionezi situațiile în care simți că nu ești înțeles/înțeleasă, ascultat/ă, respectat/ă? Cum poți, concret, să te protejezi în astfel de situații?
  • Oferă-ți câteva momente de răgaz, respiră adânc, concentrează-te pe tine, pe ceea ce simți, pe ceea ce iese la suprafață, și întreabă-te “cum mă simt? ce am nevoie? cum să acționez?” și apoi ascultă. Fă liniște în mintea ta și ascultă-te!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *