Cum recunoști o mamă toxică?

Voi începe acest articol cu un disclaimer: dacă tu simți că ai o relație bună cu mama ta, ești fericit(ă) și nimic nu te macină în legătură cu ea, acest articol nu este pentru tine. Vă recomand să nu interpretați comportamente izolate ale mamei prin prisma celor de mai jos.

 

E mama ta, sursa existenței tale, ai petrecut nouă luni o bucată esențială din viața ta în adâncurile și profunzimile ei, poate chiar i-ai auzit gândurile. Doar tu și frații sau surorile tale (dacă ai) știți cum arată mama pe interior, i-ați auzit bătăile inimii de acolo, de aproape.

Și totuși, atunci când ești lângă ea sau vorbești cu ea, simți până-n măduva oaselor că te tulbură ceva. E ca și cum ar fi ceva în aer, ai un gol în stomac, e un amestec de frică, furie și tristețe. Inexplicabil ai emoții atunci când urmează să vă vedeți sau să vorbești cu ea. Uneori știi exact cum o să fie interacțiunile cu ea, alteori te ia pe nepregătite, ca o furtună ce se iscă din senin, te ciufulește bine de tot și te lasă pe marginea unui drum întrebându-te “ce-a fost asta?”.

O cauți deseori cu gândul, ai o profundă nevoie să te simți iar în siguranță, să fii iar bebelușul care-ai fost în brațele-i și ai vrea să ai iar certitudinea că dacă ea e acolo cu tine și te protejează, nimic nu se poate întâmpla. Ești într-o continuă căutare a acestui sentiment de siguranță, speri de fiecare dată că interacțiunile cu ea vor fi diferite: “de data asta chiar o să fie ok!”.

Și nu este.

Știi clar că ceva nu este în regulă, e un gust amar ce te urmărește, e ceva ce te macină din interior și ai vrea să faci cumva să schimbi asta, să nu te mai chinuie. Ceva-ul acesta poartă un nume: mama toxică.

Credit foto: In my Cocoon Again – Pegi Smith

Hai să vedem cum recunoaștem o mamă toxică! Este foarte posibil să observați că aceste comportamente și modele de interacțiune vă sunt teribil de familiare:

Totul este despre ea! 

“Bună, mama, ce faci? Ce ai mai făcut, ce ai mai gătit, etc. (inserați subiecte ușoare de discuție aici).” La un moment dat îndrăznești să-i împărtășești ceva dureros pentru tine, un eveniment ce naște/a născut emoții dificile, greu de dus: “of, n-am dormit ultimele trei nopți, X (copilul sau bebelușul tău) s-a trezit din oră în oră, e tare greu cu erupțiile astea dentare! nu mai pot!”. Și atunci, cu grația unei lebede (vorba vine) primești răspunsul: “da’ stai să vezi că m-a durut și pe mine o măsea, îngrozitor a fost, nu știam ce să fac, am crezut că mor, dar nu m-am dus la doctor, costă mult…”. Nu ai niciun semnal, niciun indiciu că ar fi auzit ce ai zis tu, e ca și cum ceea ce transmiți tu se lovește de un zid, precum păsările de geamurile bine spălate.

Nu există sărbători, evenimente, interacțiuni care să nu fie despre ea: rămâi însărcinată: “păi îl ții? cum o să-l creștem(!)?”, naști un copil? ea e terminată, ce-o să facă, cât de emoționată e ea, se simte terminată, nu mai știe ce să facă. Urmează ziua ta de naștere și o inviți? Dar ea cu ce se îmbracă? Dar cu ce o să ajungă ea acolo? Toate astea încununate cu atragerea atenției tuturor în cadrul întâlnirilor cu multă lume, cu familia extinsă, în cadrul unor evenimente importante din viața TA: nu vrea să facă poză, plângeri că pe ea nu o bagă nimeni în seamă, dorința de a-i controla pe toți: “stai tu acolo, tu ia bucata aia de carne, de ce nu iei și salată? dar ia că-i bun! de ce nu vorbește copilul tău cu mine? de ce mă respinge, de ce, de ce, de ce?” (ea este o victimă eternă).

Lipsa de asumare

Nu e absolut niciodată responsabilitatea/vina ei. Ai explicat de nenumărate ori că nu vrei să-i dai dulciuri copilului tău și atunci când te întorci să iei copilul după ce acesta a fost în vizită la ea afli că a mâncat “nu mult, doar puțin i-am dat! (în timp ce copilul se joacă cu ambalajele de la douăzeci de bomboane)”. I-a dat doar puțin, de ce reacționezi așa agresiv? A poftit copilul, nu putea să nu-i dea. Nu ar fi putut să-și asume să stabilească o limită. Și imediat o întoarce asupra ta. Nu mai contează că a încălcat limitele stabilite de tine, acum problema e că tu ești agresivă cu ea, deși nu a făcut nimic grav.

Niciodată nu e vina ei. Lucrurile se întâmplă întotdeauna din cauze ce țin de alții. Dumnezeu, horoscop, sistemul, vremurile, cei de la putere, societatea, partenerul ei, TU. Toți acești factori/oameni o constrâng să se comporte într-un anume fel, ea nu are nicio responsabilitate pentru ceea ce a făcut/face.

Ea nu este responsabilă nici măcar pentru fericirea ei. Tu trebuie să o faci fericită, tatăl tău, oricine altcineva: “dar tu nu mă mai suni deloc? știi că sufăr, că mi-e greu, că sunt tristă și deprimată, nu te interesează, nu mă asculți, nu mă mai inviți să ieșim nicăieri, dar chiar așa?” (asta în contextul în care o suni în mod regulat, te interesează de ea, etc.)

Minimalizează reușitele tale

Minimalizarea reușitelor tale merge mână în mână cu “nu e de ajuns ce faci, trebuie mai mult”, iar toate astea încep devreme, din copilărie, de când îi culegeai niște flori din curte și te înștiința că ei nu-i plac astea, preferatele ei sunt altele, când luai 9.50 dar se putea și mai bine, când îi pregăteai o surpriză, elev(ă) de liceu fiind și încercai să faci clătite înainte să vină de la muncă dar bineînțeles nu erau bune și se continuă până în prezent, când tu ești un om în toată firea și tot nu e bine ce faci. Bineînțeles, ai internalizat modul acesta de relaționare și cauți etern să o mulțumești, dar niciodată nu reușești (și o veste proastă, niciodată nu vei reuși).

Te chinui de ani buni să realizezi ceva și în sfârșit îți iese, alergi fericit(ă) să îi împărtășești asta, iar ea în cel mai bun caz te ignoră, în cel mai rău te critică.

Este indisponibilă emoțional 

Suntem construiți să căutăm și să supraviețuim cu ajutorul părinților noștri. Atât ajutor fizic cât și emoțional. O bună perioadă viața noastră depinde crucial de părinții noștri. Avem nevoie de ei pentru a trăi ( la bebeluși mă refer).

Lipsa disponibilității emoționale, pe măsură ce trece timpul, adâncește nevoia copilului de mama sa. Cu cât ești respins(ă) mai mult, cu atât ai nevoie mai mult. Ciclurile acestea am nevoie-respingere-am nevoie și mai multă durează uneori o viață întreagă, alteori se întind chiar și peste generații.

Dacă nu ai reușit niciodată să găsești la ea oaza de siguranță, blândețe, înțelegere pe care ți-ai imaginat că o reprezintă o mamă, și nu te-ai simțit acceptat(ă) emoțional, acest lucru înseamnă că ea este o persoană indisponibilă emoțional.

Încearcă să te controleze

Lăsând la o parte ghidajul și îndrumarea pe care părinții le oferă copiilor, spre binele lor, există și situația când acestea se transformă într-o formă de control agasantă, constrângătoare, ce își pierde din esența educativă și chiar sensul, la vârste adulte.

Mama toxică ce încearcă să te controleze face programul dinainte pentru tot restul vieții tale, îți spune ce o să faci, cum o să faci și nu există nicio cale de negociere. Din teama de confruntare, din dorința de a-i face pe plac (a o mulțumi, cum ziceam mai sus), renunți la orice inițiativă a ta, sau te consumi interior pentru că trebuie să faci așa cum zice ea. Eterna nevoie de control a mamei poate inocula copiilor ideea de neputință, lipsa încrederii în sine, reducerea inițiativei până la dispariția acesteia, chiar și volatilizarea bucuriei față de propria viață ( nu mai fac nimic că oricum se supără, nu mai fac nimic că oricum nu e bine).

E ca un cameleon

Este foarte posibil ca alte persoane din jurul tău să nu o cunoască așa cum o cunoști tu, și să nu aibă habar de aceste aspecte ale personalității ei care-ți dau de furcă. Nu va folosi tehnicile subtile de șantaj emoțional sau celelalte modalități nesănătoase de relaționare în public. Nu se va expune, nu va face “scene” în care să te atace direct, sau din care să reiasă că ea este agresorul. Nu, ea întotdeauna va fi o victimă și, într-un mod pasiv-agresiv te va aduce pe tine în poziția de agresor.

Mamele toxice sunt de asemeni competitive, nu suportă ca altcineva, mai ales, tu, copilul ei, să fii mai bun, să faci ceva mai bun decât ea. Am fost și n-am fost surprinsă să aud relatarea unei cliente într-o ședință de consiliere despre mama ei: “tot ce făceam eu trebuia să fie depășit sau imitat de mama mea; aveam 18 ani, ea aproape 40, dar orice bluză îmi cumpăram eu, își lua și ea imediat, orice schimbare fizică îmi făceam eu (mă vopseam, mă tundeam), la scurt timp o vedeam și la ea.”

Altă relatare: “înaine de una din zilele mele de naștere (la maturitate) mama mea mi-a arătat că și-a cumpărat un inel. Era exact tipul de inel care-mi place mie, în detaliu. Mi l-a arătat ca să se laude, apoi a scos dintr-o pungă de plastic cel mai urât inel din lume și mi-a zis : << ăsta e pentru tine, pentru ziua ta, l-am ales fix după gusturile tale>>.

Așa cum am menționat și la începutul articolului, vă încurajez să nu interpretați comportamente izolate ale mamei prin prisma articolului. Dacă s-a întâmplat ca mama ta să îi dea o singură dată dulciuri copilului, deși tu i-ai zis să nu îi dea, asta nu o face o mamă toxică. Dacă ai vorbit o dată cu mama ta la telefon și ea nu a fost receptivă la ce îi relatezi tu, din nou, asta nu o face o mamă toxică.

Și o să mă întrebi: “bine, bine, am citit articolul, mama mea pare a fi una toxică, ce fac în situația asta?”, iar despre asta voi mai scrie un alt articol.

Câteva idei bune demne de luat în seamă, de reflectat asupra lor sunt: tu și mama ta sunteți două persoane diferite, există o limită bine stabilită (teoretic) între tine și persoana ei, fiecare persoană este responsabilă pentru emoțiile și sentimentele ei, pentru fericirea personală și pentru drumul în viață. Drumul către iubirea de sine are la una din stații “nu accepta abuzul fizic și/sau emoțional”, iar aici mesajul este că uneori chiar și persoanele apropiate pot face sau spune lucruri care ne rănesc. Atunci când aceste lucruri se întâmplă în mod constant, se ridică niște semne de întrebare.

EDIT: Am publicat articolul despre cum gestionezi relația cu mama toxică, îl poți citi.

EDIT 2: Iată câteva recomandări de carte ce te pot ajuta să afli mai multe despre comportamentele mamei toxice, despre efectele pe care relația cu mama toxică le are asupra existenței și psihicul copilului:

       

      

Citeşte şi:

Cum gestionezi relația cu mama toxică?

2017-07-07 08:54:55
alexamoga

18

Nu pot să iert!

2018-07-01 15:46:37
alexamoga

8

Părinți în era digitală

2018-01-31 02:11:21
alexamoga

8

În ochiul furtunii

2018-01-22 13:19:34
alexamoga

8

3 responses

  1. Am avut o astfel de mama. Intrebarea mea este: ce fac acum dupa ce a murit? Ma surprind ca am devenit ea in ceea ce priveste fizicul si anumite comportamente si asta nu imi place deloc. E felul ei de a ma controla si din cealalta lume…e absurd, am 50 de ani! Care ar fi cea mai buna abordare? Pt ca sufar ca nu mai este in lumea asta sa mai vorbim, fie chiar si in contradictoriu, asa cum se intampla de cele mai multe ori…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *