Ca mersul pe bicicletă

Pe această cale aș vrea să vă anunț că am bicicletă! Pam-paaam! Și că sunt hotărâtă să învăț și eu să conduc acest mijloc de transport :))) Da, nu știu încă să merg pe bicicletă…

M-am simțit ca un copil când m-am urcat prima dată pe ea, am avut sentimentul ăla de nou, nepriceput, necunoscut…știți voi. Adrian, soțul meu, știe din copilărie să meargă pe bicicletă și am apelat la cunoștințele lui în domeniu ca să învăț și eu. Am fost surprinsă să aud că îmi zice: “păi te urci și vezi tu că o să începi să simți ce să faci”. Aoleu! Aici m-a pierdut cu totul. Și nici nu începusem lecția măcar…

El e omul care să învețe făcând, experimentând, jucându-se cu ce are de învățat… Eu simțeam că bicicleta aia trebuia să vină cu o broșură, ceva (e o bicicletă second hand, deci nu a venit cu niciun fel de hârtie atașată). Chiar i-am zis râzând că aș vrea să citesc o carte de tipul “cum să..”! Care să aibă explicat în (multe) cuvinte cum să te urci, cum să te așezi, cum să ții picioarele, cum te miști, totul! Vedeți ce frumos ne potrivim noi, ca două piese de puzzle? Două opuse care se atrag!

Când am urmat eu Train the Trainers, la Institutul Român de Training, am făcut un test drăguț de unde a reieșit că prin prisma stilurilor de învățare eu sunt un teoretician (pur, că eram undeva în colț, într-o extremitate). Acestor oameni le place să învețe foarte logic, organizat, folosindu-se de scheme și clasificări. Analitici, nu pot dormi noaptea până când lucrurile nu sunt puse în ordine, sintetizate, așezate frumos, așa cum dictează sfânta rațiune și sfânta logică. Acum înțelegeți de ce eu îmi doresc o carte despre mersul pe bicicletă? Elementary, dear Watson!

Și e fascinant să vezi cum noi oamenii avem stiluri diferite de învățare, că fiecare avem afinități pentru anumite metode, și cum fiecare suntem inteligenți într-un anume fel (am scris aici despre teoria inteligențelor multiple). Și că atunci când pui o persoană care învață în mod activ, hands-on (să zicem, Adi Moga) să stea în bancă 5-8 ore pe zi și să audă un bla bla continuu despre culturile de whatever sub lumina lunii (situație în care șoarecele de bibliotecă ce s-a întrupat în mine ar fi teribil de încântat), rezultatul e un eșec măreț.

Dar asta se întâmplă zi de zi în școli. Copii care ar vrea să țopăie, copii care ar vrea să picteze, să deseneze, să respire culori, copii ale căror celule trăiesc cu muzică, sunt țintuiți în bănci…Acestor copii li se toarnă pe gât o singură variantă asupra existenței. Nu există alternative, există doar corect și greșit, iar orice tentativă de creativitate și autenticitate sunt ucise din fașă. Dacă vrem copii fericiți, cred eu că este nevoie să le hrănim pasiunile și să le respectăm unicitatea. Ok, eu adultul, sunt bun la cifre și iubesc contabilitatea, dar copilul meu e un artist, pofta de viață îl îmbracă atunci când pictează, perfect, să fie culoare!

Ce mă mai însoțește în călătoria către mersul pe bicicletă este vocea mea interioară. Merge alături de mine, ca un crainic sportiv și nu de puține ori observ că vocea asta nu e din cele mai blânde. E critică și mă aruncă la pământ când fac greșeli. Vă mai spun că persoanele care sunt teoreticieni sunt și perfecționiste, așa că am un combo interesant cu care să călătoresc prin viață. Apropo de asta, să știți că după ce m-am urcat de câteva ori pe bicicletă și am înaintat stângace, am preferat să îl ușuiesc pe soțul meu, mi-am zis că a fost o idee proastă să-l întreb ce și cum și am gândit că cel mai bine învăț eu singură. Bineînțeles că nu eram singură, era și vocea acolo, dar cu exercițiu și cu multe ieșiri din zona de confort am reușit să modific uuun pic discursul vocii, ducându-l spre zona “încurajare-compasiune de sine”.

Vă promit că revin cu impresii din momentul în care deja voi ști să merg pe bicicletă. Sau mai bine documentez întreg procesul de învățare. E un exercițiu tare interesant de autoanaliză…

Surse foto: Yvonne Duivenvoorden -Bicycle Leaning on Tree, Pinterest.com

Citeşte şi:

Nu pot să iert!

2018-07-01 15:46:37
alexamoga

8

Părinți în era digitală

2018-01-31 02:11:21
alexamoga

8

În ochiul furtunii

2018-01-22 13:19:34
alexamoga

8

Rânduri despre copilăria mea

2017-11-15 17:26:25
alexamoga

8

Gânduri despre limite

2017-10-16 17:36:52
alexamoga

8

One response

  1. Eu invatai la 34 de ani. Am dat shaua jos sa pot pune picioarele pe pamant si impins din picioare si mers la o vale mica. Asta pana am invatat sa tin echilibrul. Apoi am gasit o parcare goala unde faceam asa curbe. tot cu viteza din impins cu picioarele.
    Intr-o zi m-am trezit ca faceam vant si apoi picioarele s-au asezat pe pedale, firesc.

    Prima bicicleta mi-a fost furata 😀 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *