Interviu: Tulburările din spectrul autist cu Adina Alexandrescu

Pentru că am observat îngrijorarea părinților atunci când vine vorba de comportamente specifice ale copiilor sau dezvoltarea lor și pentru că în cele mai multe cazuri apar imediat gânduri ce duc către tulburările din spectrul autist, m-am gândit să adresez câteva întrebări Adinei Alexandrescu, psihoteapeut specializat pe psihoterapie psihanalitică si psihoterapie de familie. Sper ca răspunsurile să vină în întâmpinarea nevoilor și înrgijorărilor voastre, și să vă ajute să căpătați o nouă perspectivă asupra comportamentelor copiilor.

Ce este autismul/ Ce sunt tulburările din spectrul autist?

Autismul este o tulburare globală de dezvoltare ce afectează trei arii ale dezvoltării copilului , aria dezvoltării limbajului, aria interacțiunii sociale și modul în care acesta se comporta. Un copil cu Autism se dezvolta în primele luni la fel ca ceilalți copii de varsta lui. Unii parinți semnalează specialiștilor că și-au dat seama foarte devreme că dezvoltarea celui mic nu a fost una tipică, dar nu au știut cum să încadreze aceste semne precoce ale unei tulburari din spectru autist. În jurul vârstei de 18 luni devine însă evident pentru părinți și pentru familie că cel mic are anumite dificultați, nu pare să se dezvolte la fel ca ceilalți copii de vârsta lui. Mare majoritate a părinților se adresează unui specialist între 24-36 luni cu îngrijorarea că cel mic nu debutează comunicarea verbala, între aceste vârste sunt diagnosticați cei mai multi copii cu tulburare din spectru.

Când pot fi diagnosticate aceste tulburări cel mai devreme?

Diagnosticul precoce al tulburărilor din spectru poate avea loc între 12 si 18 luni , este indicat ca un copiu să fie diagnosticat cât mai devreme pentru ca diferența dintre dezvoltarea sa și a copiilor de aceiași vârsta să fie cât mai mica. Cu cat este diagnosticat mai devreme, cu atât șansele la o recuperare totală sunt mai mari.

Care sunt simptomele tulburărilor din spectrul autist?

Cel mai des simtom descris de părinti este întarzierea în achizitia limbajului. Copii cu autism manifestă, deasemenenea, comportamente bizare, repetitive, autostimulări care îi împiedicâ în a observa mediul și a fi atenți la ceilalti. La simptomatologie pot fi incluse și o slabă dorință de a interacționa cu ceilalți, lipsa contactului vizual, lipsa interesului pentru semneni, lipsa interesului pentru joc. Copii cu autism se joacă intr-un mod stereotip, deseori fosesc jucăriile inadecvat.

Copii cu autism par că nu constientizează pericolele, sunt descriși ca hiperactivi si agitați.

Când este cazul să se îngrijoreze un părinte și ce ar putea face în această situație?

Dacă un părinte simte ca este ceva diferit  la cel mic, este cel mai bine să se adreseze unui specialist in dezvoltarea copilului (psiholog/ psihoterapeut specializat în testare si diagnostic sau unui psihiatru infantil). Aceste semne de întrebare apar intre 12 si 18 luni când ne așteptam ca cel mic să aiba o alta interactiune cu mediul, când vedem ca nu achizitionează limbajul, comunicarea, când vedem ca este dificil sa interactionam cu el.

Există tratament pentru tulburările din spectrul autist?

Singurul tratament care este dovedit în eficiența și recuperare este terapia comportamentală si psihoterapia. Deși aceasta se poate întinde pe luni, chiar ani , ca și tratament , reduce simpomatologia, îl ajută pe cel mic să învete să se integreze social, să interactioneze, să comunice, să achizitioneze cunostiinte la fel ca ceilalți.

Cum îi afectează pe copii pe termen lung tulburările din spectrul autist?

Diagnisticul de autism sau tulburare din spectru autist este foarte greu de integrat emotional pentru o familie. Lupta cotidiană dusă de cei mici și de familiile lor pe drumul recuperarii implică mobilizarea multor resurse psihice si materiale.

Afectarea pe termen lung a copiilor care au acest diagnostic este diferită de la un copil la altul și depinde foarte mult de gradul de afectare al ariilor de dezvoltare. Sunt copii care se integrează perfect pâna la varsta scolară, la care toate dificultațile se remit cu ajutorul terapiei, sunt copii care au dificultăți de interactiune socială si exprimare și la varsta adolescenței sau când devin adulti.

Dacă ați vrea să abordați aceste subiecte în detaliu cu Adina, o puteți contacta scriindu-i pe adresa adina.alexandrescu13@gmail.com sau contactând-o telefonic la numărul de telefon 0726185961. Puteți stabili o întâlnire ca să vă clarificați voi referitor la îngrijorările pe care le aveți în legătură cu comportamentul sau dezvoltarea copiilor sau chiar ca să stabiliți o ședință de evaluare psihologică a copilului.

Balul Britanic, ediția a VI-a, la început de iunie!

Cea de-a șasea ediție a Balului Britanic va avea loc în București pe 9 iunie 2017. Evenimentul se va desfășura în gradina Hotel Caro din București. Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele cu miză profundă pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic este organizat de International House Bucharest și English Kids Academy.

Balul Britanic beneficiază de spriijinul  Ambasadei Marii Britanii la București și de atenția Casei Regale a Marii Britanii care trimite an de an Mesajul Reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a, dedicat copiilor și părinților prezenți la eveniment. Balul se afirmă ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii cu rezultate excepționale la limba engleză sunt premiați și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize.

Evenimentul s-a bucurat încă de la prima sa ediție de prezența Excelentei Sale Domnul Ambasador. Dl. Paul Brummell, Ambasadorul britanic în România, a confirmat deja prezența și pentru ediția din acest an.

„Este o onoare pentru noi să continuăm tradiția și să ne aflăm acum în fața celei de-a șașea ediții a Balului Britanic, cu atât mai mult cu cât în 2017 International House împlinește 15 ani de activitate în București. Suntem nerăbdători și convinși în același timp că vom avea un eveniment de succes, așa cum arată și edițiile anterioare. Interesul ridicat deja manifestat pentru participare ne face să întâmpinăm cu bucurie data de 9 iunie și să așteptăm să contribuim împreună, încă o dată, la o nouă ediție de succes a Balului Britanic.”, a declarat Mihai Laurentiu Gânj, Președinte English Kids Academy, divizia de cursuri de engleză pentru copii a International House.

Ca orice bal important, evenimentul va avea și o puternică miză caritabilă, suma strânsă din taxa de participare fiind direcționată către Asociația M.A.M.E care ajută copiii bolnavi sau din familii defavorizate.

Elevii English Kids Academy din clasele II – XII şi elevii premiaţi în cadrul concursului gratuit de engleză Fonix vor sărbători cu această ocazie sfârşitul anului şcolar în cadrul Balului Britanic, purtând costume de epocă, bucurându-se de premii, surprize și concerte. Mai mult decât atât, pe baza achitarii taxei de participare, toți copiii vor intra într-o tragere la sorți pentru a câștiga o tabără „coolturală” oferită de Bookland.

Despre Balul Britanic

Balul Britanic este un eveniment de înaltă ținută pentru Bucuresti. Aflat deja la a șasea ediție, evenimentul este orientat spre mai multe direcții:

  • susține și promovează învățământul de calitate;
  • promovează valorile în societatea românească;
  • premiază elevii cu cele mai bune rezultate la engleză pe parcursul unui an academic, susținând motivația acestora de a continua studiul limbii engleze;
  • donează fonduri pentru importante cauze caritabile;
  • găzduiește un program cultural complex, incluzând reprezentațiile artistice ale copiilor prezenți la eveniment, dar și pe cele ale unor artiști cunoscuți.

Evenimentul adună an de an aproximativ 700 de invitați: copii ai unor prestigioase școli din București, cursanți ai English Kids Academy, părinți, profesori, directori ai instituțiilor de învățământ premiate, înalți demnitari și reprezentanți marcanți din domeniul educației.

Balul Britanic se afirmă ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii primesc premii educaționale și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize. Printre premiile acordate copiilor se numără:  tabere cu profesori britanici în România, produse educaționale, cărți, rechizite, vouchere cu premii, multe surprize culinare și momente artistice dedicate lor.

Iată cum a fost anul trecut:

Despre International House Bucharest

International House Bucharest este liderul cursurilor de limba engleză din România (poziție certificată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, timp de 5 ani la rând) și este membru al International House World Organization, organizație care numără peste 150 de centre de limbi străne în peste 50 tari. International House, cu o existență de peste 60 de ani pe piața produselor culturale și având sediul în Londra a pus bazele standardelor predării limbii engleze în lume – primul curs de pregătire a profesorilor de engleză din lume a avut loc în International House în Londra, acum mai bine de 50 de ani.

International House este prezentă pe piața din România de 15 ani.

Obiectivele International House Bucharest sunt de a crește motivația copiilor de a studia limba engleză, întrucât cunoașterea limbii engleze reprezintă o condiție pentru a putea accesa studii în străinătate sau locuri de muncă de succes.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializata în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.

Rezultatele copiilor la examenele internaționale au determinat Cambridge English Language Assesment  să acorde English Kids Academy titlul de unul dintre cele mai bune centre din țară, cu „impact educațional excepțional”, în anul 2016.

Cum recunoști o mamă toxică?

Voi începe acest articol cu un disclaimer: dacă tu simți că ai o relație bună cu mama ta, ești fericit(ă) și nimic nu te macină în legătură cu ea, acest articol nu este pentru tine. Vă recomand să nu interpretați comportamente izolate ale mamei prin prisma celor de mai jos.

 

E mama ta, sursa existenței tale, ai petrecut nouă luni o bucată esențială din viața ta în adâncurile și profunzimile ei, poate chiar i-ai auzit gândurile. Doar tu și frații sau surorile tale (dacă ai) știți cum arată mama pe interior, i-ați auzit bătăile inimii de acolo, de aproape.

Și totuși, atunci când ești lângă ea sau vorbești cu ea, simți până-n măduva oaselor că te tulbură ceva. E ca și cum ar fi ceva în aer, ai un gol în stomac, e un amestec de frică, furie și tristețe. Inexplicabil ai emoții atunci când urmează să vă vedeți sau să vorbești cu ea. Uneori știi exact cum o să fie interacțiunile cu ea, alteori te ia pe nepregătite, ca o furtună ce se iscă din senin, te ciufulește bine de tot și te lasă pe marginea unui drum întrebându-te “ce-a fost asta?”.

O cauți deseori cu gândul, ai o profundă nevoie să te simți iar în siguranță, să fii iar bebelușul care-ai fost în brațele-i și ai vrea să ai iar certitudinea că dacă ea e acolo cu tine și te protejează, nimic nu se poate întâmpla. Ești într-o continuă căutare a acestui sentiment de siguranță, speri de fiecare dată că interacțiunile cu ea vor fi diferite: “de data asta chiar o să fie ok!”.

Și nu este.

Știi clar că ceva nu este în regulă, e un gust amar ce te urmărește, e ceva ce te macină din interior și ai vrea să faci cumva să schimbi asta, să nu te mai chinuie. Ceva-ul acesta poartă un nume: mama toxică.

Credit foto: In my Cocoon Again – Pegi Smith

Hai să vedem cum recunoaștem o mamă toxică! Este foarte posibil să observați că aceste comportamente și modele de interacțiune vă sunt teribil de familiare:

Totul este despre ea! 

“Bună, mama, ce faci? Ce ai mai făcut, ce ai mai gătit, etc. (inserați subiecte ușoare de discuție aici).” La un moment dat îndrăznești să-i împărtășești ceva dureros pentru tine, un eveniment ce naște/a născut emoții dificile, greu de dus: “of, n-am dormit ultimele trei nopți, X (copilul sau bebelușul tău) s-a trezit din oră în oră, e tare greu cu erupțiile astea dentare! nu mai pot!”. Și atunci, cu grația unei lebede (vorba vine) primești răspunsul: “da’ stai să vezi că m-a durut și pe mine o măsea, îngrozitor a fost, nu știam ce să fac, am crezut că mor, dar nu m-am dus la doctor, costă mult…”. Nu ai niciun semnal, niciun indiciu că ar fi auzit ce ai zis tu, e ca și cum ceea ce transmiți tu se lovește de un zid, precum păsările de geamurile bine spălate.

Nu există sărbători, evenimente, interacțiuni care să nu fie despre ea: rămâi însărcinată: “păi îl ții? cum o să-l creștem(!)?”, naști un copil? ea e terminată, ce-o să facă, cât de emoționată e ea, se simte terminată, nu mai știe ce să facă. Urmează ziua ta de naștere și o inviți? Dar ea cu ce se îmbracă? Dar cu ce o să ajungă ea acolo? Toate astea încununate cu atragerea atenției tuturor în cadrul întâlnirilor cu multă lume, cu familia extinsă, în cadrul unor evenimente importante din viața TA: nu vrea să facă poză, plângeri că pe ea nu o bagă nimeni în seamă, dorința de a-i controla pe toți: “stai tu acolo, tu ia bucata aia de carne, de ce nu iei și salată? dar ia că-i bun! de ce nu vorbește copilul tău cu mine? de ce mă respinge, de ce, de ce, de ce?” (ea este o victimă eternă).

Lipsa de asumare

Nu e absolut niciodată responsabilitatea/vina ei. Ai explicat de nenumărate ori că nu vrei să-i dai dulciuri copilului tău și atunci când te întorci să iei copilul după ce acesta a fost în vizită la ea afli că a mâncat “nu mult, doar puțin i-am dat! (în timp ce copilul se joacă cu ambalajele de la douăzeci de bomboane)”. I-a dat doar puțin, de ce reacționezi așa agresiv? A poftit copilul, nu putea să nu-i dea. Nu ar fi putut să-și asume să stabilească o limită. Și imediat o întoarce asupra ta. Nu mai contează că a încălcat limitele stabilite de tine, acum problema e că tu ești agresivă cu ea, deși nu a făcut nimic grav.

Niciodată nu e vina ei. Lucrurile se întâmplă întotdeauna din cauze ce țin de alții. Dumnezeu, horoscop, sistemul, vremurile, cei de la putere, societatea, partenerul ei, TU. Toți acești factori/oameni o constrâng să se comporte într-un anume fel, ea nu are nicio responsabilitate pentru ceea ce a făcut/face.

Ea nu este responsabilă nici măcar pentru fericirea ei. Tu trebuie să o faci fericită, tatăl tău, oricine altcineva: “dar tu nu mă mai suni deloc? știi că sufăr, că mi-e greu, că sunt tristă și deprimată, nu te interesează, nu mă asculți, nu mă mai inviți să ieșim nicăieri, dar chiar așa?” (asta în contextul în care o suni în mod regulat, te interesează de ea, etc.)

Minimalizează reușitele tale

Minimalizarea reușitelor tale merge mână în mână cu “nu e de ajuns ce faci, trebuie mai mult”, iar toate astea încep devreme, din copilărie, de când îi culegeai niște flori din curte și te înștiința că ei nu-i plac astea, preferatele ei sunt altele, când luai 9.50 dar se putea și mai bine, când îi pregăteai o surpriză, elev(ă) de liceu fiind și încercai să faci clătite înainte să vină de la muncă dar bineînțeles nu erau bune și se continuă până în prezent, când tu ești un om în toată firea și tot nu e bine ce faci. Bineînțeles, ai internalizat modul acesta de relaționare și cauți etern să o mulțumești, dar niciodată nu reușești (și o veste proastă, niciodată nu vei reuși).

Te chinui de ani buni să realizezi ceva și în sfârșit îți iese, alergi fericit(ă) să îi împărtășești asta, iar ea în cel mai bun caz te ignoră, în cel mai rău te critică.

Este indisponibilă emoțional 

Suntem construiți să căutăm și să supraviețuim cu ajutorul părinților noștri. Atât ajutor fizic cât și emoțional. O bună perioadă viața noastră depinde crucial de părinții noștri. Avem nevoie de ei pentru a trăi ( la bebeluși mă refer).

Lipsa disponibilității emoționale, pe măsură ce trece timpul, adâncește nevoia copilului de mama sa. Cu cât ești respins(ă) mai mult, cu atât ai nevoie mai mult. Ciclurile acestea am nevoie-respingere-am nevoie și mai multă durează uneori o viață întreagă, alteori se întind chiar și peste generații.

Dacă nu ai reușit niciodată să găsești la ea oaza de siguranță, blândețe, înțelegere pe care ți-ai imaginat că o reprezintă o mamă, și nu te-ai simțit acceptat(ă) emoțional, acest lucru înseamnă că ea este o persoană indisponibilă emoțional.

Încearcă să te controleze

Lăsând la o parte ghidajul și îndrumarea pe care părinții le oferă copiilor, spre binele lor, există și situația când acestea se transformă într-o formă de control agasantă, constrângătoare, ce își pierde din esența educativă și chiar sensul, la vârste adulte.

Mama toxică ce încearcă să te controleze face programul dinainte pentru tot restul vieții tale, îți spune ce o să faci, cum o să faci și nu există nicio cale de negociere. Din teama de confruntare, din dorința de a-i face pe plac (a o mulțumi, cum ziceam mai sus), renunți la orice inițiativă a ta, sau te consumi interior pentru că trebuie să faci așa cum zice ea. Eterna nevoie de control a mamei poate inocula copiilor ideea de neputință, lipsa încrederii în sine, reducerea inițiativei până la dispariția acesteia, chiar și volatilizarea bucuriei față de propria viață ( nu mai fac nimic că oricum se supără, nu mai fac nimic că oricum nu e bine).

E ca un cameleon

Este foarte posibil ca alte persoane din jurul tău să nu o cunoască așa cum o cunoști tu, și să nu aibă habar de aceste aspecte ale personalității ei care-ți dau de furcă. Nu va folosi tehnicile subtile de șantaj emoțional sau celelalte modalități nesănătoase de relaționare în public. Nu se va expune, nu va face “scene” în care să te atace direct, sau din care să reiasă că ea este agresorul. Nu, ea întotdeauna va fi o victimă și, într-un mod pasiv-agresiv te va aduce pe tine în poziția de agresor.

Mamele toxice sunt de asemeni competitive, nu suportă ca altcineva, mai ales, tu, copilul ei, să fii mai bun, să faci ceva mai bun decât ea. Am fost și n-am fost surprinsă să aud relatarea unei cliente într-o ședință de consiliere despre mama ei: “tot ce făceam eu trebuia să fie depășit sau imitat de mama mea; aveam 18 ani, ea aproape 40, dar orice bluză îmi cumpăram eu, își lua și ea imediat, orice schimbare fizică îmi făceam eu (mă vopseam, mă tundeam), la scurt timp o vedeam și la ea.”

Altă relatare: “înaine de una din zilele mele de naștere (la maturitate) mama mea mi-a arătat că și-a cumpărat un inel. Era exact tipul de inel care-mi place mie, în detaliu. Mi l-a arătat ca să se laude, apoi a scos dintr-o pungă de plastic cel mai urât inel din lume și mi-a zis : << ăsta e pentru tine, pentru ziua ta, l-am ales fix după gusturile tale>>.

Așa cum am menționat și la începutul articolului, vă încurajez să nu interpretați comportamente izolate ale mamei prin prisma articolului. Dacă s-a întâmplat ca mama ta să îi dea o singură dată dulciuri copilului, deși tu i-ai zis să nu îi dea, asta nu o face o mamă toxică. Dacă ai vorbit o dată cu mama ta la telefon și ea nu a fost receptivă la ce îi relatezi tu, din nou, asta nu o face o mamă toxică.

Și o să mă întrebi: “bine, bine, am citit articolul, mama mea pare a fi una toxică, ce fac în situația asta?”, iar despre asta voi mai scrie un alt articol.

Câteva idei bune demne de luat în seamă, de reflectat asupra lor sunt: tu și mama ta sunteți două persoane diferite, există o limită bine stabilită (teoretic) între tine și persoana ei, fiecare persoană este responsabilă pentru emoțiile și sentimentele ei, pentru fericirea personală și pentru drumul în viață. Drumul către iubirea de sine are la una din stații “nu accepta abuzul fizic și/sau emoțional”, iar aici mesajul este că uneori chiar și persoanele apropiate pot face sau spune lucruri care ne rănesc. Atunci când aceste lucruri se întâmplă în mod constant, se ridică niște semne de întrebare.

Să fii acolo pentru cineva

Nu vreau să-mi dai sfaturi, nu vreau să-mi spui cum trebuia să fac, nu vreau să mă cerți că tu mi-ai zis cum să fac și nu am ascultat.

Nu vreau să îmi spui că și ție ți s-a întâmplat și apoi să vorbești doar despre tine și experiența ta, nu vreau să îmi spui ce-ai face tu, nu vreau să te uiți la telefon în timp ce eu mă scormonesc în adâncul suferinței.

Nu vreau să mă înveselești forțat, nu vreau să minimalizezi ce simt eu, nu vreau să-mi spui că alții suferă mai mult ca mine. Nici să-mi spui că exagerez, că nu e așa grav. Nu vreau soluții! Le știu și eu, doar că mă copleșește neputința. Sau frica. Sau tristețea.

Nu vreau să faci comparații, să-mi spui că și X a trecut prin asta și uite ce bine e acum. Nu vreau să mă judeci sau să-mi impui viziunea ta…

Vreau doar să mă ții în brațe, și să mă asculți. Să asculți cu toată ființa. Vreau să fii alături de mine! Să fii atent/ă, să-mi auzi cuvintele, să mă citești dincolo ce vezi în fața ochilor. Vreau să știu că mă accepți și vreau să știu că sunt în siguranță. Vreau să fii prezent/ă și să înțelegi că acum e vorba despre mine. Vreau să nu iei personal ceea ce îți spun! Vreau să pot să vărs tot, ca să mă simt mai liniștită.

Vreau doar să fii aici. Să asculți. Să simți cu mine.

Copilul meu este agresiv. Ce să (mai) fac?

“Nu mai ştiu ce să mai fac, mi-e şi frică să ies cu el în parc, cum se apropie un copil, îl loveşte.”

“Îşi loveşte colegii la grădiniţă, deja e foarte neplăcută situaţia. Toţi copiii îl evită şi am avut nenumărate discuţii cu educatoarea. Totul e la fel.”

“Atunci când îi spunem ceva ce nu îi este pe plac, ne loveşte imediat. E deranjant, ne-am săturat să fim loviţi”.

Sursa: Pinterest

Toate “mărturiile” de mai sus au ceva în comun: agresivitatea copiilor. Fie că muşcă, îi lovesc pe ceilalţi sau îi împing, comportamentele din această sferă au devenit o corvoadă pentru părinţi. Ne învinovăţim, ne facem procese de conştiinţa, le explicăm de nenumărate ori: “nu lovim!”, dar totuşi nimic nu se schimbă.

De unde vine agresivitatea copiilor?

Există nenumărate cauze ce stau în spatele agresivităţii copiilor, printre acestea numărându-se lipsa limitelor (un copil are o puternică nevoie de limite, limitele înseamnă siguranţă, iar lipsa acestora pune copilul în pericol atât la propriu, cât şi la figurat), o relaţie părinte-copil autoritară (bazată pe supunere şi nu pe respect), un mediu familial stresant/ agresiv (o familie în care se petrec multe schimbări, în care copilul trece rapid prin procese succesive de adaptare, un mediu în care copiii trebuie să facă faţă manipulării, insultelor şi descărcărilor agresive ale părinţilor) sau confuzia în legătură cu modelul oferit de părinţi (părinţii îi cer copilului să nu fie agresiv, dar ei înşişi se manifestă agresiv la adresa lui, sau îi cer în mod agresiv să nu fie agresiv).

Că să putem înţelege mecanismele ce stau în spatele comportamentului agresiv al copiilor, este nevoie să facem o scurtă incursiune în neuroştiinţă. Din punct de vedere evolutiv, creierul uman are trei mari părţi: creierul reptilian (arhaic, cea mai veche parte a creierului, ce gestionează procesele vitale, are în grijă siguranţă noastră şi perpetuarea speciei), sistemul limbic (centrul socio-emoţional) şi neocortexul (sediul funcţiilor complexe ale gândirii şi raţiunii).

Creierul reptilian este cel care răspunde cel mai rapid la mesajele din mediul înconjurător, astfel încât această parte a creierului va decoda într-un timp foarte scurt informaţiile primite din exterior şi este dotat cu un sistem foarte fin pe care îl putem numi “alarmă”. Această alarmă are trei planuri de acţiune pentru situaţiile pe care le percepe că fiind “pericol”: fugi, lupta sau îngheaţă. Această parte a creierului transmite la nivelurile superioare astfel de situaţii-pericol pentru că un răspuns să fie elaborat.

Nivelul superior, sistemul limbic, gestionează răspunsurile emoţionale, astfel încât preluând informaţia de la creierul reptilian, generează şi procesează emoţiile adecvate situaţiei. O altfel de definiţie a sistemului limbic ar fi că el caută întotdeauna plăcerea şi încearcă să evite durerea. De asemeni, sistemul limbic mai poate fi asemănat cu un radar pentru conectarea cu ceilalţi, deoarece sistemul limbic scanează persoanele din jurul nostru cu scopul de a găsi acea persoană cu care putem împărtăşi “starea de bine” şi de siguranţă.

Neocortexul găzduieşte procesele raţionale, este sediul creativităţii, planificării, al atenţiei, al limbajului, este partea creierului care face diferenţa între noi şi animale. Rolul care ne interesează pe noi cel mai mult este cel de inhibitor al unor instincte primare din creierul reptilian. Adică, mai simplu, partea raţională controlează partea instinctuală, cea care vine din reflex.

Părțile creierului din punct de vedere evolutiv.

Relaţia dintre cele trei părţi ale creierului este una interesantă, prin prisma faptului că atunci când creierul reptilian detectează o situaţie pe care o cataloghează drept “pericol”, unele procese din neocortex se închid (pe scurt, partea raţională pleacă la plimbare) şi astfel rămânem doar cu trei scenarii de acţiune disponibile: fugi, luptă sau îngheaţă. Deci așa ajung copiii să lovească atunci când de fapt simt frică sau furie.

Când copiii sunt copleşiţi de emoţii, partea raţională a creierului se decuplează şi ei acţionează conform instinctelor, în discuţie în acest articol, “fight”, adică lovituri, muşcături, împins, tras de par. Durează câţiva ani buni, aproximativ 20, până ce neocortexul îşi definitivează dezvoltarea (vorba vine, definitivează, căci neuroplasticitatea ne demonstrează că de-a lungul vieţii, creierul este într-o continuă dezvoltare).

Ce putem face, practic, atunci când copiii noștri sunt agresivi? În primul rând mă voi referi la copiii cu vârste mici, între 1 și 3 ani (dar este valabil și pentru copiii mai mari), și vă voi spune că cea mai eficientă metodă de a preveni agresivitatea este să fim acolo lângă ei și să stabilim limite clare, ferme, dar blânde, cu respect și empatie pentru copil. Este utopic, cel puțin din punctul meu de vedere, să ne așteptăm de la un copil de 1-3 ani să-și controleze impulsurile agresive. Este foarte simplă explicația: încă nu dispun de capacitățile fizice (neurologice) ce le-ar permite să facă asta.

Am mai scris despre intenție și mi-ar plăcea să avem ca premisă că toți oamenii sunt buni, au intenții bune (e altă discuție aici despre criminali, teroriști, Siria, războaie, etc.) și că atunci când se manifestă agresiv, e doar un comportament ce semnalează că ceva în interiorul lor nu mai este la locul potrivit. Emoțiile noastre, ale oamenilor, sunt semnale din interior că ceva nu este bine. Iar dacă noi reușim să interpretăm corect aceste comportamente ale copiilor, cred eu că suntem pe drumul cel bun și putem să-i ajutăm să își gestioneze eficient emoțiile (abilitate foarte valoroasă pe termen lung).

Pe lângă limite clare, blânde, ferme, este foarte benefic să le ascultăm emoțiile. În momentul în care noi creăm în relația noastră cu ei un spațiu sigur în care să-și exprime emoțiile, și tot în cadrul acestei relații să modelăm gestionarea eficientă a emoțiilor, ei primesc o “moștenire” valoroasă pe termen lung. Manifestările lor agresive, neplăcute, sunt ca niște pancarte pe care ei le ridică, pancarte pe care scrie: “hei, am nevoie de ajutor, se întâmplă ceva în mine și nu pot identifica ce, nu știu cum să reacționez, așa că reacționez așa cum pot eu, uite, lovesc și fac urât!”.

Mai mult decât atât, putem lucra cu noi înșine. Poate fi foarte provocator să vedem că ai noștri copii sunt agresivi. Se nasc în noi tot felul de emoții, se trezesc amintiri, ni se apasă și nouă butoane. Poate părea imposibil ca noi să reacționăm calm, blând, educativ în momentele în care ei sunt agresivi. Dar dacă identificăm ceea ce stă în spatele emoțiilor noastre și nu luăm personal acțiunile lor, vom fi atât noi, cât și copiii câștigați pe termen mediu și lung.

Voi vorbi despre toate acestea, mai pe larg, în cadrul unui teleseminar gratuit, ce va avea loc pe 7 iunie, la ora 10.00 (ora României). Voi susține teleseminarul împreună cu Irina Nichifiriuc, instructor Parenting by Connection. Pe ea o puteți găsi pe siteul ei, Sfatul Mamei  sau pe pagina de facebook cu acelasi nume.

Vă puteți înscrie la teleseminar aici , iar dacă nu puteți participa live, să știți că veți primi o înregistrare pe e-mail.

Ojă, alegeri, perspective

Dimineața zilei de de care vă povestesc a fost aproape una ca toate celelalte, în care eu m-am trezit înaintea băieților, am apucat să ma spăl, să-mi fac o cafea și când să gust din ea, Andrei, de sus, din dormitor, s-a auzit “suav”: “maaaaaaaamiiiiiiii, vino să mă iei în baseeeeee!”. Încercând să-i explic frumos, urcând scările, că vin imediat, l-am găsit adunând armata de omuleți Lego ce stau pe comoda de la capul patului. Pe aceștia îi așază cu mare grijă seara, într-o ordine doar de el știută, ca dimineața să îi caute cu ardoare, pornind în noua zi doar după ce și-a adunat echipa.

Îl las să aleagă dacă ar vrea să îl iau în brațe în față sau în spate, în ambele cazuri agățându-se ca o maimuțică de gâtul meu. Uneori mi-e greu, pentru că sunt și eu adormită, și nu sunt fresh și zen, iar uneori mă topesc de drag și-aș vrea ca momentele alea în care mânuțele mici sunt încolăcite în jurul gâtului meu, să dureze o eternitate.

Am baletat printre micul dejun, îmbrăcat și pregătit pentru grădiniță, rucsace, jucăriile pe care vor să le ia cu ei (câte una de fiecare, conformă cu ce reguli au stabilit ei împreună cu educatorii lor) și într-un final apoteotic m-am regăsit cu ei în mașină. Era abia începutul, pentru că, dacă aveți și voi mai mult de un copil, probabil știți cum e (și dacă nu știți, luați aminte!) cum sunt drumurile cu mașina: “se uită pe geamul meu/a respirat spre mine/s-a uitat la jucăria mea/vreau să nu mai cânte/vreau să ascultăm melodia care-mi place mie/melodia care-ți place ție e urâtă”, toate acestea presărate cu cuvinte ce-ar face o domniță pudică să roșească, pentru că sunt în perioada umorului de toaletă (care, perioadă, am senzația că ține de vreo câțiva ani).

Știind că nu mai calc pe-acasă, mi-am îndesat în poșetă, pe lângă alte șaptemiitreisuteoptzecișicinci de chestii, și sticluța cu ojă. Una nouă, un roșu tomată prea frumos ca să nu stea pe unghiile mele. Ajunși în fața grădiniței lui Andrei (merge la aceeași grădiniță ca și Cristi, doar că în clădiri diferite), după serioase negocieri legate de “pe cine ducem primul în dimineața aceasta??”, mi-am propus să coborâm și să intrăm. Să nu mai zică nimeni că mamelor li se atrofiază neuronii de la stat acasă cu copiii, căci negocieri atât de fine, dar și dense, precum am avut cu copiii ăștia doi, n-am auzit să fie decât atunci când mega corporația X ar vrea să “asimileze” o alta.

Bun, ce-i cu oja? De ce denumit-am articolul “ceva cu ojă”? Ziceam c-am parcat în fața grădiniței lui Andrei și când să ieșim din mașină, s-a hotărât să vadă până la final nuștiuce filmuleț cu Nexo, noua pasiune a întregii familii (că vrem, că nu vrem, eu sunt Macy, ta-su la copii este Aaron). Și aici e momentul cheie: am ales să îmi fac unghiile până termină el. În loc de discuții interminabile, mai lungi decât cele 3 minute din film care mai rămăseseră, în loc să ni se ridice tensiunea amândorura, am ales altfel. M-am mișcat cam greu se pare, căci am rămas cu 4 degete nevopsite. Pentru că am pornit-o în pas alergător după el, pe poarta grădiniței, după ce am plasat copilul, am ieșit tot pe aceeași poartă în același pas alergător căci mai aveam unul de plasat. Aveam o puternică senzație că uitasem ceva, dar nu știam ce. Știam că nu era vorba despre copil, așa că am plecat mai departe zicându-mi că o să-mi aduc eu aminte.

După ce am dus amândoi copiii la grădiniță, mi s-a eliberat mintea și mi-am dat seama că era vorba despre sticluța de ojă. Pe asta nu o găseam… M-am întâlnit cu oameni, ne-am amuzat împreună cum am rămas eu restantă cu patru degete la manichiură, convinsă fiind că am uitat sticluța de ojă în grădiniță. Seara, când am coborât să îl preiau pe Andrei și am deschis ușa din dreapta-față am văzut că sticluța era cu mine, în mașină. Am zâmbit amuzată, gândind: “când schimbi perspectiva, găsești și ce cauți”. 

Sunt lucruri mici, situații cu care ne întâlnim zi de zi, dar dacă avem un pic de deschidere, găsim lecțiile din fiecare din ele. Tocmai lucrurile care ne par cele mai provocatoare ascund cele mai frumoase și utile lecții de viață. Dacă citim dincolo de acțiuni este foarte posibil să aflăm lucruri interesante despre noi și despre cei din jurul nostru.

Cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult sănătos, inteligent emoțional

Cu cât o persoană are abilități mai bune de a recunoaște emoțiile, de a le înțelege, de a le exprima constructiv, de a le gestiona eficient, cu atât mai ridicată este calitatea vieții pe care această persoană o trăiește și cu atât mai mare este împlinirea personală pe care aceasta o resimte. Asta ne spun studiile. Inteligența emoțională ne influențează calitatea relațiilor pe care le stabilim cu cei din jurul nostru, ne creionează un drum lin către mult râvnita fericire.

Ne dorim asta cu ardoare, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Tot studiile ne arată că acei copii care au performanțe scolare mai bune, relații de prietenie frumoase și care sunt independeți și se descurcă pe cont propriu au o inteligență emoțională ridicată.

Cum putem să-i ajutăm să își dezvolte inteligența emoțională, ce unelte, instrumente putem să le oferim pentru a ajunge adulți sănătoși și echilibrați emoțional?

  1. Arată-i că îl înțelegi și empatizează cu el. Atunci când copilul tău te simte alături de el, se creează conectare între voi doi, iar aceasta duce creierul în starea receptivă, în care ființele umane pot învăța, coopera, interacționa cel mai bine cu cei din jur. În momentul în care tu empatizezi cu copilul tău, el învață de la tine, preia comportamentul pentru situații de stres/conflictuale iar în creierul lui se creează anumite trasee neuronale pe care le va folosi toată viața în situațiile similare. De asemeni, atunci când îi arăți empatie, îi este mai ușor să treacă peste momentele dificile.
  2. Ghidează-l în procesul de rezolvare a problemelor/conflictelor. Din nou, copiii preiau în copilărie, de la noi, adulții, niste unelte, instrumente, pe care le vor purta cu ei toată viața. După ce l-ai ajutat în identificarea trăirilor interioare, pasul următor ar fi găsirea unei soluții pentru ieșirea din impas. Punând întrebări cheie și oferindu-i posibilitatea să gândească singur o soluție, cu ghidajul tău, îl ajuți să deprindă o capacitate esențială pentru viitor: rezolvarea problemelor. Nu îi spune tu ce să facă, ajută-l cu întrebări să găsească singur drumul către ieșire!
  3. Permite exprimarea emoțiilor. Cu siguranță, modul în care copiii își exprimă furia, spre exemplu, poate să nu fie pe placul nostru. Dar a-i lăsa să facă față singuri duce la reprimarea emoțiilor, obicei foarte nesănătos pe termen lung. Trebuie să înțelegem că ei nu sunt adulți! Ei nu au experiența noastră de viață, creierul nu este dezvoltat ca al unui adult, nu au întregul sistem de gestionare a emoțiiilor creat, deci sunt șanse foarte slabe ca ei să își controleze furia, spre exemplu…
  4. Folosește-te de joc! Jocul este în primul rând limbajul universal al copiilor (toți copiii știu să vorbească această limbă), apoi un mod de comunicare, de exprimare și mai apoi o modalitate prin care copiii integrează situațiile dificile. Jocul este un instrument de nelipsit din “trusa părinților”, poți apela la el ori de câte ori există momente greu de gestionat cu copilul, dar este nevoie de exercițiu pentru ca noi părinții să ne aducem mai aproape acest instrument și să conștientizăm situațiile în care îl putem folosi.
  5. Fii tu un model de la care copilul să învețe. Modelează inteligența emoțională în relația voastră, folosește-te de ea ori de câte ori ai ocazia, iar copilul tău va prelua involuntar modul tău de a vedea lucrurile și de a gestiona situațiile dificile. Cu ajutorul neuronilor oglindă ( aceștia oglindesc comportamentul celor din jurul nostru) copiii adoptă și pe termen lung, integrează modelele noastre de reacție și de relaționare. Pune în cuvinte ceea ce simți tu în situațiile critice, gândurile tale, controlează-ți tu în primul rând emoțiile, iar copilul tău va prelua aceste lucruri folositoare pentru viitor.

Am descris pe scurt aceste instrumente si idei pe care le puteți integra în viața voastră pentru a dezvolta inteligența emoțională a copiilor, iar dacă vreți să aflați mai mult despre asta participați la conferința ce o are ca invitat pe Laura Markham, conferință ce va avea loc pe 13 mai, la București. Conferința este organizată de Totul despre mame, iar detalii legate de înscriere și prețuri puteți afla aici.

Mi-e frică să merg la doctor!

Nu este nicio plăcere să avem copiii bolnavi, suntem copleșiți de îngrijorare, ne doare să-i vedem în durere, în suferință, iar pe lângă acestea se adaugă și stresul vizitelor la doctor. Ne confruntăm cu lipsa lor de cooperare, cu lipsa de răbdare până intrăm în cabinet, cu refuzul lor de a lua tratamentul prescris.

Știind cât de importantă este sănătatea, ne dorim ca și copiii noștri să fie sănătoși și, pe termen lung, să poată să acționeze atunci când au probleme medicale. Cred că toți avem câte o cunoștință sau am auzit de câte cineva care afirmă cu mândrie “eu nu merg niciodată la doctor!” sau refuză cu vehemență să meargă la un control, chiar și în stadii avansate ale bolii ori atunci când sunt în suferință majoră.

Frica de doctor nu este specifică doar copilăriei, ea merge în cele mai multe cazuri alături de persoana respectivă până la maturitate, uneori chiar toată viața.

Cum putem proceda noi, ca părinți, pentru a-i ajuta pe copii să aibă o viziune sănătoasă asupra îngrijirii/tratării corpului(despre tratarea psihicului altă dată) și o relație caldă cu doctorul, orice specialitate ar avea acesta?

Nu păcăli copilul! Spune adevărul! Ne gândim de multe ori că vrem să-i protejăm, că nu vrem să sufere, că nu vrem să se confrunte cu durerea… Poate avem noi trăiri dificile imaginându-ne că pielea lor fină ar putea fi înțepată de un ac, poate ne e greu să ne gestionăm emoțiile în legătură cu o intervenție medicală mai complexă, iar din aceste motive îndulcim adevărul. Folosim metafore, simboluri (fluturaș pentru branulă, albinuță pentru freza de la dentist), le spunem că nu o să doară deloc, că nu o să simtă nimic. Știm toți că într-adevăr doare atunci când un ac îți înțeapă pielea, știm că apare un disconfort la recoltarea unei probe pentru exsudat, știm că atunci când te așezi pe patul de consultații al unui doctor te poți simți emoționat. Copilul se va simți teribil atunci când va constata că doare într-adevăr, încrederea în tine va scădea, iar pe viitor va pune la îndoială mesajele care vin de la tine.

Discutați înainte! Explică! Copiii au nevoie să știe dinainte ce urmează să se întâmple, îi ajută să se simtă în siguranță. Dacă ne analizăm și noi, adulții, pe noi înșine, cu totul altfel sunt experiențele predictibile, reușim să ne gestionăm emoțiile mai eficient, iar simplul fapt că știm ce urmează să se întâmple ne da un sentiment de siguranță.

Nu este nevoie să le prezentăm o fișă plină de termeni medicali, ci să le explicăm într-un limbaj adaptat vârstei ce se întâmplă cu ei:

“Uite, te șimti atât de rău pentru că există un virus în burtica ta, iar ca să poți să te simți bine din nou este nevoie să mergem la doctor, să pună o picătură de sânge de-al tău la un aparat special, să vedem ce virus este iar apoi să luăm un tratament ca să îți treacă”.

“În gâtul tău și în nasul tău și-au făcut casa niște bacterii și vom merge să le ia doctorul pe un băț ca să știe ce fel de bacterii sunt, iar apoi vei lua niște soluții speciale care le fac pe bacterii să plece, iar gâtul și nasul tău vor fi iar sănătoase și te vei simți mai bine”.

Acceptă-i emoțiile și ajută-l să le gestioneze! Plânsul, din cauza emoțiilor puternice sau din cauza durerii, este normal. Nu rușina copilul și nu-i nega emoțiile, în schimb creează un spațiu sigur unde el să își poată exprima emoțiile. Posibilitatea exprimării emoțiilor și susținerea venită din partea părinților ajută enorm copiii să treacă mai ușor peste momentele dificile din timpul vizitelor la medic sau din timpul tratamentelor. Copiii simt anxietate atât înaintea vizitei la doctor, cât și în timpul acesteia. Faptul că noi le acceptăm emoțiile legate de vizita la medic este benefică deoarece întărește relația bazată pe încredere dintre noi și copiii noștri.

Deși copiii învață din comportamentul nostru și din modul în care noi ne gestionăm emoțiile (abilitățile de inteligență emoțională sunt involuntar moștenite de la părinți), putem să le oferim niște tehnici specifice pentru a-și controla emoțiile și pentru a trece mai ușor peste momentele dificile, dureroase din timpul vizitei la medic sau din timpul intervențiilor medicale.

Le puteți împărtăși tehnicile pe care voi le folosiți pentru a naviga pe oceanul emoțiilor dificile, cum ar fi: concentrarea asupra respirației, readucerea conștientă în memorie a unui episod plăcut, relaxarea prin concentrarea asupra tuturor grupelor de mușchi, pe rând, păstrarea unui obiect/jucărie preferată alături de ei de-a lungul vizitei sau tratamentului.

Jucați-vă! Fie că vă jucați înainte de vizita la doctor sau după, jocul este întotdeauna de folos. Pentru că jocul este limbajul universal al copiilor și de asemeni, prin rolul său terapeutic, jocul ne ajută să pătrundem în universul interior al copiilor și să identificăm emoții legate de vizita la doctor care altfel ar fi fost greu de pus în cuvinte pentru cel mic. Tot prin joc îi putem ajuta pe copii să descarce tensiunea emoțională existentă/acumulată ce este în legătură cu vizitele la doctor și intervențiile medicale.

Urmați cu încredere copiii în jocurile în care vă invită, deoarece ele reprezintă oportunități de conectare și de gestionare a fricii de doctor! Întotdeauna mi-a plăcut să vizualizez jocul cu copilul ca pe un dans: fac ei un pas, ne indică ceva, ne dau un semnal, noi reacționăm, venim cu o replică sau cu o acțiune în cadrul jocului, apoi putem observa ce răspuns au copiii. Urmăm copiii și conducem jocul, acestea pe rând…

Există o perioadă în viața lor în care copiii sunt pasionați de instrumentarul medical de jucărie. Cred că toți am avut o trusă de doctor în copilărie…folosiți cu încredere aceste jucării și pentru copiii voștri, sunt tare de folos!

Susține-l și stabilește limite atunci când este nevoie. Se zice, apropo de stabilirea limitelor, să ne alegem bătăliile, să evităm să stabilim limite inutile. Avem o serie de situații în care limitele nu sunt negociabile: situațiile ce implică agresivitate, cele ce țin de pericole extreme și cele care țin de sănătate (spre exemplu, nu voi negocia niciodată apropo de realizarea unei tomografii sau a unui EKG; voi face tot posibilul să trecem cu bine de experiența respectivă, dar nu le voi anula pentru a evita emoțiile dificile pe care trebuie să le înfruntăm). Chiar dacă are un gust neplăcut, chiar dacă e neplăcut să punem ser fiziologic în nas, chiar dacă un exsudat produce un disconfort, voi insista ca aceste experiențe să aibă loc. Voi insista cu blândețe, cu respect, cu empatie.

Analizează-te și pregătește-te tu în primul rând! Dacă vrei ca al tău copil să nu aibă frică de doctor, poate ar fi de folos să arunci o privire și asupra ta, asupra relației pe care tu o ai cu corpul tău și cu specialiștii ce se ocupă cu îngrijirea lui din punct de vedere medical. Dacă tu însuți ai o reținere atunci când vine vorba de a vizita un doctor, atunci fii atent/ă, deoarece fricile noastre se transmit foarte ușor copiilor.

De asemeni, învață să-ți gestionezi emoțiile deoarece atunci când trece printr-o intervenție medicală dificilă sau chiar și când se confruntă cu emoțiile unui simplu control, copilului tău nu îi este de folos să primească și încărcatura ta emoțională…ei au nevoie de noi calmi și stăpâni pe noi înșine.

Renunță la condiționări și manipulări. Mie personal mi se ridică părul pe ceafă când aud clasicele amenințări: “dacă nu ești cuminte/mai țipi/mai alergi pe aici (iar el e deja de două ore acolo pe hol), iese doamna doctor și-ți face injecție în limbă!”, “dacă nu intri și nu deschizi gura la doamna doctor, plec și te las aici!”, “dacă nu te joci frumos, vine salvarea și te ia!”. toate acestea nu fac decât să nască frică în copiii noștri. Ele nu îi apropie de oamenii care ar trebui să aibă grijă de corpurile lor. Copiii nu vor merge cu deschidere și încredere la doctor dacă noi îi amenințăm că medicul îi pedepsește pentru că nu sunt cuminți.

Nici recompensele nu sunt extraordinare atunci când vizităm medicul. Baza sănătoasă pe care am vrea să construim relația cu medicul se dărâmă atunci când noi mituim copilul ca să meargă la medic. Mai de folos ar fi să ne vadă pe noi cum ne comportăm în cabinetul unui medic, să ne însoțească atunci când este posibil și să vadă cum ne comportăm noi.

Comunică asertiv cu personalul medical! Este important, de asemeni, poziția pe care noi o luăm față de personalul medical cu care intrăm în contact. Știm cu toții cum este sistemul medical din România, și cu câte provocări ne întâlnim atunci când suntem bolnavi, dar dacă noi comunicăm asertiv cu personalul medical, copilul nostru va învăța pe viitor să comunice și el eficient. Medicii și asistentele sunt și ei oameni, iar acest lucru contează mult pentru copii. Să ne adresăm cu blândețe și cu respect, și și cu acestia să stabilim limite sănătoase.

Voi ce ați mai adăuga, ca tehnică ce funcționează în cazul copiilor cărora le este frică de doctor, pentru a o diminua?

În lumea emoțiilor – ajutorul tău în relația cu copilul

Teorie este peste tot în jurul nostru. Suntem înconjurați de rețete despre creșterea și educația copiilor noștri. Ne simțim confuzi când auzim de numeroase tipuri de parenting și nu mai știm pe ce drum să o pornim, nu ne mai regăsim pe noi înșine în ceea ce aplicăm cu copiii noștri.

Ceea ce ne lipsește este armonizarea între ceea ce simțim, ce vine din interiorul nostru, cu aspirațiile și viziunea pe care o avem pentru relația cu copilul pe termen lung.

Ai vrea să știi că faci cel mai bine pentru copilul tău, dar ai vrea și să fii bine cu tine și este greu să păstrezi un echilibru între aceste părți importante din viața ta.

Devino cel mai bun părinte pentru copilul tău participând la cursul “În lumea emoțiilor“. Acest curs îți oferă:

  • informație documentată științific despre “cum funcționează ființele umane” în ceea ce privește emoțiile.
  • soluții concrete pentru situațiile problematice.
  • îndrumare/ghidaj/consiliere atunci când întâmpini dificultăți în practică, alături de copil.
  • instrumente practice cu efecte vizibile.

Schimbarea nu este ușoară! Dar este posibilă. Ceea ce investești aici, în cursul acesta, timp și finanțe, se va întoarce la tine în timp, și se va oglindi cel mai bine în relația cu copilul tău și în bucuria, veselia și cooperarea din familia voastră.

Ce va fi diferit după finalizarea cursului:

  • Vei înțelege ce stă în spatele comportamentelor dificile ale copilului tău.
  • Vei ști cum să ajungi la cooperare FĂRĂ: pedepse, recompense, enervare.
  • Vei regăsi încrederea în tine și vei lăsa deoparte nesiguranța.
  • Vei reuși să identifici punctele problematice și să aplici instrumente eficiente.
  • Vei ști cum să fii un părinte calm și împăcat cu el însuși.
  • Vei putea să stabilești limite și să comunici cu copilul astfel încât să te faci înțeles.
  • Vei învăța să asculți și să lucrezi cu propriile blocaje atunci când beneficiezi de ascultare.

Până acum ai procedat într-un anume fel. Și te regăsești în același blocaj inițial sau în unul și mai adânc!

Ai două variante: să mergi în continuare pe același drum neproductiv sau să faci o schimbare!

Fă un pas, alături de mine,  către o relație mai bună cu copilul tău! Ceea ce vei învăța la curs este benefic atât pentru familia ta și se va reflecta în calitatea relațiilor dintre voi și a timpului petrecut împreună!

Taxa de participare la curs este de 400 ron. (taxa se achită prin transfer bancar, în avans).

Cursul se desfășoară de-a lungul a 4 săptămâni; ne întâlnim joia la Centrul Pronatalita (București, str. Hristo Botev nr 10, etaj 1, interfon 2) între orele 10.30-13.30, pe 4, 11, 18 și 25 mai.

Pentru a putea acorda atenția necesară fiecărui participant numărul de locuri disponibile este limitat la 6.

Mă înscriu!

Temele abordate în cele patru săptămâni de curs:

  • conceptul de conectare și scurtă incursiune în anatomia creierului în ceea ce privește emoțiile
  • limite și comunicare
  • plânsul, crizele de furie, tantrumuri
  • gestionarea conflictelor
  • gestionarea emoțiilor
  • reziliența și prezența conștientă
  • importanța jocului în relația părinte-copil: conectare, comunicare, rol terapeutic.
  • ascultare activă, descărcarea tensiunii emoționale.