Jo, Amicii și Trupa Anima – printre vedetele Balului Britanic de la București!

Cea de-a șasea ediție a Balului Britanic va avea loc în București pe 9 iunie 2017. Evenimentul se va desfășura în gradina Hotel Caro din București. Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele cu miză ridicată pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic este organizat de International House Bucharest și English Kids Academy. 

Balul Britanic este un eveniment educațional și cultural deosebit, în cadrul căruia copiii cu rezultate excepționale la limba engleză, cursanți English Kids Academy, primesc premii educaționale și toți invitații au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize. În premieră, anul acesta, unele dintre cele mai frumoase momente din spectacolele Operei Comice pentru copii vor fi aduse pe scena Balului Britanic. O serie de momente artistice vor asigura buna dispozitie pe toata durata serii: Cvartetul Anima, trupa de dansatori Be Unique coordonata de Alex Nistor, Andra Gogan si trupa Amicii, iar în final, mult apreciata Jo.

„Suntem nerăbdători să primim cu brațele deschise părinți și copii deopotrivă, interesați de cultură și de procesul de învățare, concept care găzduiește practic, ediția din acest an. Mai mult decât atât, suntem dornici să le recompensăm rezultatele spectaculoase, precum și eforturile depuse. Suntem parte dintr-un moment important pentru ei, iar asta ne onorează”, a declarat Mihai Gânj, Președinte English Kids Academy, divizia de cursuri de engleză pentru copii a International House.  

Întrucât evenimentul are și o miză caritabilă, intrarea se va face numai pe baza unei donații de 35 lei pentru fiecare participant. Suma stransă, precum si donatiile de la fața locului, vor fi integral direcționate pentru a susține proiectului “Tabăra Steluțelor”, proiect educațional pentru copiii bolnavi și defavorizați aflați în grija Asociației M.A.M.E.. Înscrierea la Balul Britanic se face în ordinea achitării acestei donații conform principiului „primul venit-primul servit”.

Despre Balul Britanic

Evenimentul adună an de an aproximativ 700 de invitați: copii ai unor prestigioase școli din București, cursanți ai English Kids Academy, părinți, profesori, directori ai instituțiilor de învățământ premiate, înalți demnitari și reprezentanți marcanți din domeniul educației.

Balul Britanic se afirmă ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii primesc premii educaționale și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize. Printre premiile acordate copiilor se numără:  tabere cu profesori britanici în România, produse educaționale, cărți, rechizite, vouchere cu premii, multe surprize culinare și momente artistice dedicate lor.

Despre International House Bucharest

International House Bucharest este liderul cursurilor de limba engleză din România (poziție certificată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, timp de 5 ani la rând) și este membru al International House World Organization, organizație care numără peste 150 de centre de limbi străne în peste 50 tari. International House, cu o existență de peste 60 de ani pe piața produselor culturale și având sediul în Londra a pus bazele standardelor predării limbii engleze în lume – primul curs de pregătire a profesorilor de engleză din lume a avut loc în International House în Londra, acum mai bine de 50 de ani.

International House este prezentă pe piața din România de 15 ani.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializata în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.

Parenting blând? Gânduri după conferința cu Laura Markham

Pe 13 mai a avut loc conferința organizată de Totul despre Mame, cu Laura Markham, conferință ce a avut două părți, Cum să devii un părinte blând și Cum să crești un copil inteligent emoțional. Am participat la ambele părți cu mare drag, eram foare curioasă pentru că eu nu fusesem data trecută când a venit în România, în 2015.

Citindu-i articolele și cărțile am avut întotdeauna sentimentul de calm și blând și m-am folosit deseori de lucrul acesta, deschizând una din cărțile (sunt traduse amândouă și le găsiți aici și aici) sau unul din articolele ei atunci când simțeam că lumea (emoțiilor) se dărâmă. Apropo de “tehnica” asta pe care am folosit-o eu, poate și pe voi vă ajută să vă găsiți niște ancore, care să vă readucă la drumul blând și empatic de parentaj. Poate fi un breloc, un magnet pe frigider, o fotografie cu voi și copiii expusă undeva într-un loc vizibil, poți citi anumite articole sau poți răsfoi anumite cărți care te ajută să ieși din vârtej. Pe mine mă mai ajută când am perioade grele să mă întâlnesc cu persoane cu aceeași viziune despre educație, copii, emoții. Întâlnirile acestea mă reîncarcă și mă ajută să-mi aduc aminte pe ce drum am pornit.

Am simțit acest sentiment de calm și blând și la conferință, văzând-o pe Laura în personă, și mi se pare fantastic cum unii oameni pur și simplu emană prin toți porii blândețe, cum transmit prin limbajul corpului calmul și pacea interioară.

Am regăsit în Laura Markham un speaker autentic, ce știe să captiveze publicul, să îl țină antrenat, care știe ce se întâmplă în mintea și sufletul unui părinte. În cadrul conferinței au fost abordate subiecte de mare interes pentru cei prezenți în sală iar discursul ei parcă urma intuitiv întrebările ce se nășteau în mințile participanților.

Am apreciat faptul că slide-urile au fost realizate în limba română, în concordanță cu ceea ce Laura vorbea, a fost multă multă informație utilă, concentrată, pe fiecare slide și cred că foarte multe persoane din sală au fotografiat slide-urile pentru a lua cu ei acasă aceste informații prețioase.

Conferința a fost structurată în două mari părți, una despre parenting blând și cum devenim noi părinți blânzi, și una despre inteligența emoțională a copiilor și cum să creștem copii inteligenți emoțional. Mi-a plăcut tare mult că Laura Markham a folosit exemple din viața ei, situații dificile cu copiii ei, și am putut observa concret aplicarea instrumentelor parentingului blând. La finalul fiecărei părți au fost sesiuni de întrebări și răspunsuri, ce au durat fiecare aproape o oră întreagă, și inclusiv acest lucru m-a uimit, cum a răspuns fiecărui participant ce a adresat o întrebare, pe îndelete și cu răbdare.

Iubirea e esența.

Cred că dincolo de aspectele teoretice, de studii, de informația din domeniul neuroștiintelor, am regăsit în discursul Laurei Markham iubirea ca esență. Toți ne iubim copiii, toți vrem ca ei să crească bine, fericiți, să se simtă împliniți și să avem relații bune cu ei.

În momentul în care păstrezi ca valoare fundamentală iubirea în relația cu copilul tău și faci un efort voluntar să descoperi și să trăiești autentic iubirea, restul obiectivelor enumerate mai sus (ce ne dorim noi pentru copiii noștri) se împlinesc de la sine. Și de ce zic să facem un efort voluntar să descoperim iubirea autentică? Pentru că este foarte posibil să o fi primit/învățat distorsionat, să se fi agățat de ea traume, dureri, suferințe, alte emoții neexprimate, și noi să fi înțeles că iubirea este cu totul altceva.

Am înțeles poate că iubirea înseamnă să-i mai dai o palmă la fund copilului, să știe de frică (mie mi se face pielea de găină când văd aceste două concepte unul lângă celălalt…dacă iubești, celuilalt trebuie să-i fie frică?), să-l pedepsești din iubire, să-l ții din scurt că i se urcă la cap, să nu îl iei în brațe că se învață (mi se pare îngrozitor de trist să blochezi o astfel de nevoie fundamentală pentru ființele umane, iar despre atingere puteți citi mai multe într-un articol scris de Diana Vijulie), să controlezi cealaltă persoană sau să te folosești de vinovăție și rușine pentru a obține modificări în comportamentul celuilalt…

Cred eu că întreaga conferință cu Laura Markham a venit în întâmpinarea nevoilor noastre ca părinți, ca un antidot la felurile astea ciudate în care noi am învățat iubirea. Ca elemente centrale ale relației părinte-copil din viziunea parentingului blând aș vrea să menționez: empatia, răbdarea și conectarea. A fi părinte blând nu înseamnă să nu pui limite, să lași copilul de izbeliște, înseamnă să știi să spui “nu” cu duhul blândeții. Tot a fi părinte blând înseamnă să te cunoști pe tine însuți/însăți, să fii conștient de limitele tale, să înțelegi că atunci când copiii au un comportament nedorit nu au ceva personal cu tine, ci este o modalitate prin care ei comunică emoțiile lor dificile.

Și pentru că nu vreau să resimțiți toate acestea ca pe niște presiuni, vă recomand să le luați ușurel. Nu ajungi undeva dacă nu pornești. Important e să pornești. Cu pași mici, uitându-te în primul rând la tine și-n interiorul tău, văzând locurile unde ai nevoie să sapi, să vindeci, să pui plasture, iar mai apoi către copilul tău, prin filtrul iubirii.

Interviu: Tulburările din spectrul autist cu Adina Alexandrescu

Pentru că am observat îngrijorarea părinților atunci când vine vorba de comportamente specifice ale copiilor sau dezvoltarea lor și pentru că în cele mai multe cazuri apar imediat gânduri ce duc către tulburările din spectrul autist, m-am gândit să adresez câteva întrebări Adinei Alexandrescu, psihoteapeut specializat pe psihoterapie psihanalitică si psihoterapie de familie. Sper ca răspunsurile să vină în întâmpinarea nevoilor și înrgijorărilor voastre, și să vă ajute să căpătați o nouă perspectivă asupra comportamentelor copiilor.

Ce este autismul/ Ce sunt tulburările din spectrul autist?

Autismul este o tulburare globală de dezvoltare ce afectează trei arii ale dezvoltării copilului , aria dezvoltării limbajului, aria interacțiunii sociale și modul în care acesta se comporta. Un copil cu Autism se dezvolta în primele luni la fel ca ceilalți copii de varsta lui. Unii parinți semnalează specialiștilor că și-au dat seama foarte devreme că dezvoltarea celui mic nu a fost una tipică, dar nu au știut cum să încadreze aceste semne precoce ale unei tulburari din spectru autist. În jurul vârstei de 18 luni devine însă evident pentru părinți și pentru familie că cel mic are anumite dificultați, nu pare să se dezvolte la fel ca ceilalți copii de vârsta lui. Mare majoritate a părinților se adresează unui specialist între 24-36 luni cu îngrijorarea că cel mic nu debutează comunicarea verbala, între aceste vârste sunt diagnosticați cei mai multi copii cu tulburare din spectru.

Când pot fi diagnosticate aceste tulburări cel mai devreme?

Diagnosticul precoce al tulburărilor din spectru poate avea loc între 12 si 18 luni , este indicat ca un copiu să fie diagnosticat cât mai devreme pentru ca diferența dintre dezvoltarea sa și a copiilor de aceiași vârsta să fie cât mai mica. Cu cat este diagnosticat mai devreme, cu atât șansele la o recuperare totală sunt mai mari.

Care sunt simptomele tulburărilor din spectrul autist?

Cel mai des simtom descris de părinti este întarzierea în achizitia limbajului. Copii cu autism manifestă, deasemenenea, comportamente bizare, repetitive, autostimulări care îi împiedicâ în a observa mediul și a fi atenți la ceilalti. La simptomatologie pot fi incluse și o slabă dorință de a interacționa cu ceilalți, lipsa contactului vizual, lipsa interesului pentru semneni, lipsa interesului pentru joc. Copii cu autism se joacă intr-un mod stereotip, deseori fosesc jucăriile inadecvat.

Copii cu autism par că nu constientizează pericolele, sunt descriși ca hiperactivi si agitați.

Când este cazul să se îngrijoreze un părinte și ce ar putea face în această situație?

Dacă un părinte simte ca este ceva diferit  la cel mic, este cel mai bine să se adreseze unui specialist in dezvoltarea copilului (psiholog/ psihoterapeut specializat în testare si diagnostic sau unui psihiatru infantil). Aceste semne de întrebare apar intre 12 si 18 luni când ne așteptam ca cel mic să aiba o alta interactiune cu mediul, când vedem ca nu achizitionează limbajul, comunicarea, când vedem ca este dificil sa interactionam cu el.

Există tratament pentru tulburările din spectrul autist?

Singurul tratament care este dovedit în eficiența și recuperare este terapia comportamentală si psihoterapia. Deși aceasta se poate întinde pe luni, chiar ani , ca și tratament , reduce simpomatologia, îl ajută pe cel mic să învete să se integreze social, să interactioneze, să comunice, să achizitioneze cunostiinte la fel ca ceilalți.

Cum îi afectează pe copii pe termen lung tulburările din spectrul autist?

Diagnisticul de autism sau tulburare din spectru autist este foarte greu de integrat emotional pentru o familie. Lupta cotidiană dusă de cei mici și de familiile lor pe drumul recuperarii implică mobilizarea multor resurse psihice si materiale.

Afectarea pe termen lung a copiilor care au acest diagnostic este diferită de la un copil la altul și depinde foarte mult de gradul de afectare al ariilor de dezvoltare. Sunt copii care se integrează perfect pâna la varsta scolară, la care toate dificultațile se remit cu ajutorul terapiei, sunt copii care au dificultăți de interactiune socială si exprimare și la varsta adolescenței sau când devin adulti.

Dacă ați vrea să abordați aceste subiecte în detaliu cu Adina, o puteți contacta scriindu-i pe adresa adina.alexandrescu13@gmail.com sau contactând-o telefonic la numărul de telefon 0726185961. Puteți stabili o întâlnire ca să vă clarificați voi referitor la îngrijorările pe care le aveți în legătură cu comportamentul sau dezvoltarea copiilor sau chiar ca să stabiliți o ședință de evaluare psihologică a copilului.

Balul Britanic, ediția a VI-a, la început de iunie!

Cea de-a șasea ediție a Balului Britanic va avea loc în București pe 9 iunie 2017. Evenimentul se va desfășura în gradina Hotel Caro din București. Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele cu miză profundă pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic este organizat de International House Bucharest și English Kids Academy.

Balul Britanic beneficiază de spriijinul  Ambasadei Marii Britanii la București și de atenția Casei Regale a Marii Britanii care trimite an de an Mesajul Reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a, dedicat copiilor și părinților prezenți la eveniment. Balul se afirmă ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii cu rezultate excepționale la limba engleză sunt premiați și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize.

„Este o onoare pentru noi să continuăm tradiția și să ne aflăm acum în fața celei de-a șașea ediții a Balului Britanic, cu atât mai mult cu cât în 2017 International House împlinește 15 ani de activitate în București. Suntem nerăbdători și convinși în același timp că vom avea un eveniment de succes, așa cum arată și edițiile anterioare. Interesul ridicat deja manifestat pentru participare ne face să întâmpinăm cu bucurie data de 9 iunie și să așteptăm să contribuim împreună, încă o dată, la o nouă ediție de succes a Balului Britanic.”, a declarat Mihai Laurentiu Gânj, Președinte English Kids Academy, divizia de cursuri de engleză pentru copii a International House.

Ca orice bal important, evenimentul va avea și o puternică miză caritabilă, suma strânsă din taxa de participare fiind direcționată către Asociația M.A.M.E care ajută copiii bolnavi sau din familii defavorizate.

Elevii English Kids Academy din clasele II – XII şi elevii premiaţi în cadrul concursului gratuit de engleză Fonix vor sărbători cu această ocazie sfârşitul anului şcolar în cadrul Balului Britanic, purtând costume de epocă, bucurându-se de premii, surprize și concerte. Mai mult decât atât, pe baza achitarii taxei de participare, toți copiii vor intra într-o tragere la sorți pentru a câștiga o tabără „coolturală” oferită de Bookland.

Despre Balul Britanic

Balul Britanic este un eveniment de înaltă ținută pentru Bucuresti. Aflat deja la a șasea ediție, evenimentul este orientat spre mai multe direcții:

  • susține și promovează învățământul de calitate;
  • promovează valorile în societatea românească;
  • premiază elevii cu cele mai bune rezultate la engleză pe parcursul unui an academic, susținând motivația acestora de a continua studiul limbii engleze;
  • donează fonduri pentru importante cauze caritabile;
  • găzduiește un program cultural complex, incluzând reprezentațiile artistice ale copiilor prezenți la eveniment, dar și pe cele ale unor artiști cunoscuți.

Evenimentul adună an de an aproximativ 700 de invitați: copii ai unor prestigioase școli din București, cursanți ai English Kids Academy, părinți, profesori, directori ai instituțiilor de învățământ premiate, înalți demnitari și reprezentanți marcanți din domeniul educației.

Balul Britanic se afirmă ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii primesc premii educaționale și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize. Printre premiile acordate copiilor se numără:  tabere cu profesori britanici în România, produse educaționale, cărți, rechizite, vouchere cu premii, multe surprize culinare și momente artistice dedicate lor.

Iată cum a fost anul trecut:

Despre International House Bucharest

International House Bucharest este liderul cursurilor de limba engleză din România (poziție certificată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, timp de 5 ani la rând) și este membru al International House World Organization, organizație care numără peste 150 de centre de limbi străne în peste 50 tari. International House, cu o existență de peste 60 de ani pe piața produselor culturale și având sediul în Londra a pus bazele standardelor predării limbii engleze în lume – primul curs de pregătire a profesorilor de engleză din lume a avut loc în International House în Londra, acum mai bine de 50 de ani.

International House este prezentă pe piața din România de 15 ani.

Obiectivele International House Bucharest sunt de a crește motivația copiilor de a studia limba engleză, întrucât cunoașterea limbii engleze reprezintă o condiție pentru a putea accesa studii în străinătate sau locuri de muncă de succes.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializata în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.

Rezultatele copiilor la examenele internaționale au determinat Cambridge English Language Assesment  să acorde English Kids Academy titlul de unul dintre cele mai bune centre din țară, cu „impact educațional excepțional”, în anul 2016.

Cum recunoști o mamă toxică?

Voi începe acest articol cu un disclaimer: dacă tu simți că ai o relație bună cu mama ta, ești fericit(ă) și nimic nu te macină în legătură cu ea, acest articol nu este pentru tine. Vă recomand să nu interpretați comportamente izolate ale mamei prin prisma celor de mai jos.

 

E mama ta, sursa existenței tale, ai petrecut nouă luni o bucată esențială din viața ta în adâncurile și profunzimile ei, poate chiar i-ai auzit gândurile. Doar tu și frații sau surorile tale (dacă ai) știți cum arată mama pe interior, i-ați auzit bătăile inimii de acolo, de aproape.

Și totuși, atunci când ești lângă ea sau vorbești cu ea, simți până-n măduva oaselor că te tulbură ceva. E ca și cum ar fi ceva în aer, ai un gol în stomac, e un amestec de frică, furie și tristețe. Inexplicabil ai emoții atunci când urmează să vă vedeți sau să vorbești cu ea. Uneori știi exact cum o să fie interacțiunile cu ea, alteori te ia pe nepregătite, ca o furtună ce se iscă din senin, te ciufulește bine de tot și te lasă pe marginea unui drum întrebându-te “ce-a fost asta?”.

O cauți deseori cu gândul, ai o profundă nevoie să te simți iar în siguranță, să fii iar bebelușul care-ai fost în brațele-i și ai vrea să ai iar certitudinea că dacă ea e acolo cu tine și te protejează, nimic nu se poate întâmpla. Ești într-o continuă căutare a acestui sentiment de siguranță, speri de fiecare dată că interacțiunile cu ea vor fi diferite: “de data asta chiar o să fie ok!”.

Și nu este.

Știi clar că ceva nu este în regulă, e un gust amar ce te urmărește, e ceva ce te macină din interior și ai vrea să faci cumva să schimbi asta, să nu te mai chinuie. Ceva-ul acesta poartă un nume: mama toxică.

Credit foto: In my Cocoon Again – Pegi Smith

Hai să vedem cum recunoaștem o mamă toxică! Este foarte posibil să observați că aceste comportamente și modele de interacțiune vă sunt teribil de familiare:

Totul este despre ea! 

“Bună, mama, ce faci? Ce ai mai făcut, ce ai mai gătit, etc. (inserați subiecte ușoare de discuție aici).” La un moment dat îndrăznești să-i împărtășești ceva dureros pentru tine, un eveniment ce naște/a născut emoții dificile, greu de dus: “of, n-am dormit ultimele trei nopți, X (copilul sau bebelușul tău) s-a trezit din oră în oră, e tare greu cu erupțiile astea dentare! nu mai pot!”. Și atunci, cu grația unei lebede (vorba vine) primești răspunsul: “da’ stai să vezi că m-a durut și pe mine o măsea, îngrozitor a fost, nu știam ce să fac, am crezut că mor, dar nu m-am dus la doctor, costă mult…”. Nu ai niciun semnal, niciun indiciu că ar fi auzit ce ai zis tu, e ca și cum ceea ce transmiți tu se lovește de un zid, precum păsările de geamurile bine spălate.

Nu există sărbători, evenimente, interacțiuni care să nu fie despre ea: rămâi însărcinată: “păi îl ții? cum o să-l creștem(!)?”, naști un copil? ea e terminată, ce-o să facă, cât de emoționată e ea, se simte terminată, nu mai știe ce să facă. Urmează ziua ta de naștere și o inviți? Dar ea cu ce se îmbracă? Dar cu ce o să ajungă ea acolo? Toate astea încununate cu atragerea atenției tuturor în cadrul întâlnirilor cu multă lume, cu familia extinsă, în cadrul unor evenimente importante din viața TA: nu vrea să facă poză, plângeri că pe ea nu o bagă nimeni în seamă, dorința de a-i controla pe toți: “stai tu acolo, tu ia bucata aia de carne, de ce nu iei și salată? dar ia că-i bun! de ce nu vorbește copilul tău cu mine? de ce mă respinge, de ce, de ce, de ce?” (ea este o victimă eternă).

Lipsa de asumare

Nu e absolut niciodată responsabilitatea/vina ei. Ai explicat de nenumărate ori că nu vrei să-i dai dulciuri copilului tău și atunci când te întorci să iei copilul după ce acesta a fost în vizită la ea afli că a mâncat “nu mult, doar puțin i-am dat! (în timp ce copilul se joacă cu ambalajele de la douăzeci de bomboane)”. I-a dat doar puțin, de ce reacționezi așa agresiv? A poftit copilul, nu putea să nu-i dea. Nu ar fi putut să-și asume să stabilească o limită. Și imediat o întoarce asupra ta. Nu mai contează că a încălcat limitele stabilite de tine, acum problema e că tu ești agresivă cu ea, deși nu a făcut nimic grav.

Niciodată nu e vina ei. Lucrurile se întâmplă întotdeauna din cauze ce țin de alții. Dumnezeu, horoscop, sistemul, vremurile, cei de la putere, societatea, partenerul ei, TU. Toți acești factori/oameni o constrâng să se comporte într-un anume fel, ea nu are nicio responsabilitate pentru ceea ce a făcut/face.

Ea nu este responsabilă nici măcar pentru fericirea ei. Tu trebuie să o faci fericită, tatăl tău, oricine altcineva: “dar tu nu mă mai suni deloc? știi că sufăr, că mi-e greu, că sunt tristă și deprimată, nu te interesează, nu mă asculți, nu mă mai inviți să ieșim nicăieri, dar chiar așa?” (asta în contextul în care o suni în mod regulat, te interesează de ea, etc.)

Minimalizează reușitele tale

Minimalizarea reușitelor tale merge mână în mână cu “nu e de ajuns ce faci, trebuie mai mult”, iar toate astea încep devreme, din copilărie, de când îi culegeai niște flori din curte și te înștiința că ei nu-i plac astea, preferatele ei sunt altele, când luai 9.50 dar se putea și mai bine, când îi pregăteai o surpriză, elev(ă) de liceu fiind și încercai să faci clătite înainte să vină de la muncă dar bineînțeles nu erau bune și se continuă până în prezent, când tu ești un om în toată firea și tot nu e bine ce faci. Bineînțeles, ai internalizat modul acesta de relaționare și cauți etern să o mulțumești, dar niciodată nu reușești (și o veste proastă, niciodată nu vei reuși).

Te chinui de ani buni să realizezi ceva și în sfârșit îți iese, alergi fericit(ă) să îi împărtășești asta, iar ea în cel mai bun caz te ignoră, în cel mai rău te critică.

Este indisponibilă emoțional 

Suntem construiți să căutăm și să supraviețuim cu ajutorul părinților noștri. Atât ajutor fizic cât și emoțional. O bună perioadă viața noastră depinde crucial de părinții noștri. Avem nevoie de ei pentru a trăi ( la bebeluși mă refer).

Lipsa disponibilității emoționale, pe măsură ce trece timpul, adâncește nevoia copilului de mama sa. Cu cât ești respins(ă) mai mult, cu atât ai nevoie mai mult. Ciclurile acestea am nevoie-respingere-am nevoie și mai multă durează uneori o viață întreagă, alteori se întind chiar și peste generații.

Dacă nu ai reușit niciodată să găsești la ea oaza de siguranță, blândețe, înțelegere pe care ți-ai imaginat că o reprezintă o mamă, și nu te-ai simțit acceptat(ă) emoțional, acest lucru înseamnă că ea este o persoană indisponibilă emoțional.

Încearcă să te controleze

Lăsând la o parte ghidajul și îndrumarea pe care părinții le oferă copiilor, spre binele lor, există și situația când acestea se transformă într-o formă de control agasantă, constrângătoare, ce își pierde din esența educativă și chiar sensul, la vârste adulte.

Mama toxică ce încearcă să te controleze face programul dinainte pentru tot restul vieții tale, îți spune ce o să faci, cum o să faci și nu există nicio cale de negociere. Din teama de confruntare, din dorința de a-i face pe plac (a o mulțumi, cum ziceam mai sus), renunți la orice inițiativă a ta, sau te consumi interior pentru că trebuie să faci așa cum zice ea. Eterna nevoie de control a mamei poate inocula copiilor ideea de neputință, lipsa încrederii în sine, reducerea inițiativei până la dispariția acesteia, chiar și volatilizarea bucuriei față de propria viață ( nu mai fac nimic că oricum se supără, nu mai fac nimic că oricum nu e bine).

E ca un cameleon

Este foarte posibil ca alte persoane din jurul tău să nu o cunoască așa cum o cunoști tu, și să nu aibă habar de aceste aspecte ale personalității ei care-ți dau de furcă. Nu va folosi tehnicile subtile de șantaj emoțional sau celelalte modalități nesănătoase de relaționare în public. Nu se va expune, nu va face “scene” în care să te atace direct, sau din care să reiasă că ea este agresorul. Nu, ea întotdeauna va fi o victimă și, într-un mod pasiv-agresiv te va aduce pe tine în poziția de agresor.

Mamele toxice sunt de asemeni competitive, nu suportă ca altcineva, mai ales, tu, copilul ei, să fii mai bun, să faci ceva mai bun decât ea. Am fost și n-am fost surprinsă să aud relatarea unei cliente într-o ședință de consiliere despre mama ei: “tot ce făceam eu trebuia să fie depășit sau imitat de mama mea; aveam 18 ani, ea aproape 40, dar orice bluză îmi cumpăram eu, își lua și ea imediat, orice schimbare fizică îmi făceam eu (mă vopseam, mă tundeam), la scurt timp o vedeam și la ea.”

Altă relatare: “înaine de una din zilele mele de naștere (la maturitate) mama mea mi-a arătat că și-a cumpărat un inel. Era exact tipul de inel care-mi place mie, în detaliu. Mi l-a arătat ca să se laude, apoi a scos dintr-o pungă de plastic cel mai urât inel din lume și mi-a zis : << ăsta e pentru tine, pentru ziua ta, l-am ales fix după gusturile tale>>.

Așa cum am menționat și la începutul articolului, vă încurajez să nu interpretați comportamente izolate ale mamei prin prisma articolului. Dacă s-a întâmplat ca mama ta să îi dea o singură dată dulciuri copilului, deși tu i-ai zis să nu îi dea, asta nu o face o mamă toxică. Dacă ai vorbit o dată cu mama ta la telefon și ea nu a fost receptivă la ce îi relatezi tu, din nou, asta nu o face o mamă toxică.

Și o să mă întrebi: “bine, bine, am citit articolul, mama mea pare a fi una toxică, ce fac în situația asta?”, iar despre asta voi mai scrie un alt articol.

Câteva idei bune demne de luat în seamă, de reflectat asupra lor sunt: tu și mama ta sunteți două persoane diferite, există o limită bine stabilită (teoretic) între tine și persoana ei, fiecare persoană este responsabilă pentru emoțiile și sentimentele ei, pentru fericirea personală și pentru drumul în viață. Drumul către iubirea de sine are la una din stații “nu accepta abuzul fizic și/sau emoțional”, iar aici mesajul este că uneori chiar și persoanele apropiate pot face sau spune lucruri care ne rănesc. Atunci când aceste lucruri se întâmplă în mod constant, se ridică niște semne de întrebare.

Să fii acolo pentru cineva

Nu vreau să-mi dai sfaturi, nu vreau să-mi spui cum trebuia să fac, nu vreau să mă cerți că tu mi-ai zis cum să fac și nu am ascultat.

Nu vreau să îmi spui că și ție ți s-a întâmplat și apoi să vorbești doar despre tine și experiența ta, nu vreau să îmi spui ce-ai face tu, nu vreau să te uiți la telefon în timp ce eu mă scormonesc în adâncul suferinței.

Nu vreau să mă înveselești forțat, nu vreau să minimalizezi ce simt eu, nu vreau să-mi spui că alții suferă mai mult ca mine. Nici să-mi spui că exagerez, că nu e așa grav. Nu vreau soluții! Le știu și eu, doar că mă copleșește neputința. Sau frica. Sau tristețea.

Nu vreau să faci comparații, să-mi spui că și X a trecut prin asta și uite ce bine e acum. Nu vreau să mă judeci sau să-mi impui viziunea ta…

Vreau doar să mă ții în brațe, și să mă asculți. Să asculți cu toată ființa. Vreau să fii alături de mine! Să fii atent/ă, să-mi auzi cuvintele, să mă citești dincolo ce vezi în fața ochilor. Vreau să știu că mă accepți și vreau să știu că sunt în siguranță. Vreau să fii prezent/ă și să înțelegi că acum e vorba despre mine. Vreau să nu iei personal ceea ce îți spun! Vreau să pot să vărs tot, ca să mă simt mai liniștită.

Vreau doar să fii aici. Să asculți. Să simți cu mine.

Copilul meu este agresiv. Ce să (mai) fac?

“Nu mai ştiu ce să mai fac, mi-e şi frică să ies cu el în parc, cum se apropie un copil, îl loveşte.”

“Îşi loveşte colegii la grădiniţă, deja e foarte neplăcută situaţia. Toţi copiii îl evită şi am avut nenumărate discuţii cu educatoarea. Totul e la fel.”

“Atunci când îi spunem ceva ce nu îi este pe plac, ne loveşte imediat. E deranjant, ne-am săturat să fim loviţi”.

Sursa: Pinterest

Toate “mărturiile” de mai sus au ceva în comun: agresivitatea copiilor. Fie că muşcă, îi lovesc pe ceilalţi sau îi împing, comportamentele din această sferă au devenit o corvoadă pentru părinţi. Ne învinovăţim, ne facem procese de conştiinţa, le explicăm de nenumărate ori: “nu lovim!”, dar totuşi nimic nu se schimbă.

De unde vine agresivitatea copiilor?

Există nenumărate cauze ce stau în spatele agresivităţii copiilor, printre acestea numărându-se lipsa limitelor (un copil are o puternică nevoie de limite, limitele înseamnă siguranţă, iar lipsa acestora pune copilul în pericol atât la propriu, cât şi la figurat), o relaţie părinte-copil autoritară (bazată pe supunere şi nu pe respect), un mediu familial stresant/ agresiv (o familie în care se petrec multe schimbări, în care copilul trece rapid prin procese succesive de adaptare, un mediu în care copiii trebuie să facă faţă manipulării, insultelor şi descărcărilor agresive ale părinţilor) sau confuzia în legătură cu modelul oferit de părinţi (părinţii îi cer copilului să nu fie agresiv, dar ei înşişi se manifestă agresiv la adresa lui, sau îi cer în mod agresiv să nu fie agresiv).

Că să putem înţelege mecanismele ce stau în spatele comportamentului agresiv al copiilor, este nevoie să facem o scurtă incursiune în neuroştiinţă. Din punct de vedere evolutiv, creierul uman are trei mari părţi: creierul reptilian (arhaic, cea mai veche parte a creierului, ce gestionează procesele vitale, are în grijă siguranţă noastră şi perpetuarea speciei), sistemul limbic (centrul socio-emoţional) şi neocortexul (sediul funcţiilor complexe ale gândirii şi raţiunii).

Creierul reptilian este cel care răspunde cel mai rapid la mesajele din mediul înconjurător, astfel încât această parte a creierului va decoda într-un timp foarte scurt informaţiile primite din exterior şi este dotat cu un sistem foarte fin pe care îl putem numi “alarmă”. Această alarmă are trei planuri de acţiune pentru situaţiile pe care le percepe că fiind “pericol”: fugi, lupta sau îngheaţă. Această parte a creierului transmite la nivelurile superioare astfel de situaţii-pericol pentru că un răspuns să fie elaborat.

Nivelul superior, sistemul limbic, gestionează răspunsurile emoţionale, astfel încât preluând informaţia de la creierul reptilian, generează şi procesează emoţiile adecvate situaţiei. O altfel de definiţie a sistemului limbic ar fi că el caută întotdeauna plăcerea şi încearcă să evite durerea. De asemeni, sistemul limbic mai poate fi asemănat cu un radar pentru conectarea cu ceilalţi, deoarece sistemul limbic scanează persoanele din jurul nostru cu scopul de a găsi acea persoană cu care putem împărtăşi “starea de bine” şi de siguranţă.

Neocortexul găzduieşte procesele raţionale, este sediul creativităţii, planificării, al atenţiei, al limbajului, este partea creierului care face diferenţa între noi şi animale. Rolul care ne interesează pe noi cel mai mult este cel de inhibitor al unor instincte primare din creierul reptilian. Adică, mai simplu, partea raţională controlează partea instinctuală, cea care vine din reflex.

Părțile creierului din punct de vedere evolutiv.

Relaţia dintre cele trei părţi ale creierului este una interesantă, prin prisma faptului că atunci când creierul reptilian detectează o situaţie pe care o cataloghează drept “pericol”, unele procese din neocortex se închid (pe scurt, partea raţională pleacă la plimbare) şi astfel rămânem doar cu trei scenarii de acţiune disponibile: fugi, luptă sau îngheaţă. Deci așa ajung copiii să lovească atunci când de fapt simt frică sau furie.

Când copiii sunt copleşiţi de emoţii, partea raţională a creierului se decuplează şi ei acţionează conform instinctelor, în discuţie în acest articol, “fight”, adică lovituri, muşcături, împins, tras de par. Durează câţiva ani buni, aproximativ 20, până ce neocortexul îşi definitivează dezvoltarea (vorba vine, definitivează, căci neuroplasticitatea ne demonstrează că de-a lungul vieţii, creierul este într-o continuă dezvoltare).

Ce putem face, practic, atunci când copiii noștri sunt agresivi? În primul rând mă voi referi la copiii cu vârste mici, între 1 și 3 ani (dar este valabil și pentru copiii mai mari), și vă voi spune că cea mai eficientă metodă de a preveni agresivitatea este să fim acolo lângă ei și să stabilim limite clare, ferme, dar blânde, cu respect și empatie pentru copil. Este utopic, cel puțin din punctul meu de vedere, să ne așteptăm de la un copil de 1-3 ani să-și controleze impulsurile agresive. Este foarte simplă explicația: încă nu dispun de capacitățile fizice (neurologice) ce le-ar permite să facă asta.

Am mai scris despre intenție și mi-ar plăcea să avem ca premisă că toți oamenii sunt buni, au intenții bune (e altă discuție aici despre criminali, teroriști, Siria, războaie, etc.) și că atunci când se manifestă agresiv, e doar un comportament ce semnalează că ceva în interiorul lor nu mai este la locul potrivit. Emoțiile noastre, ale oamenilor, sunt semnale din interior că ceva nu este bine. Iar dacă noi reușim să interpretăm corect aceste comportamente ale copiilor, cred eu că suntem pe drumul cel bun și putem să-i ajutăm să își gestioneze eficient emoțiile (abilitate foarte valoroasă pe termen lung).

Pe lângă limite clare, blânde, ferme, este foarte benefic să le ascultăm emoțiile. În momentul în care noi creăm în relația noastră cu ei un spațiu sigur în care să-și exprime emoțiile, și tot în cadrul acestei relații să modelăm gestionarea eficientă a emoțiilor, ei primesc o “moștenire” valoroasă pe termen lung. Manifestările lor agresive, neplăcute, sunt ca niște pancarte pe care ei le ridică, pancarte pe care scrie: “hei, am nevoie de ajutor, se întâmplă ceva în mine și nu pot identifica ce, nu știu cum să reacționez, așa că reacționez așa cum pot eu, uite, lovesc și fac urât!”.

Mai mult decât atât, putem lucra cu noi înșine. Poate fi foarte provocator să vedem că ai noștri copii sunt agresivi. Se nasc în noi tot felul de emoții, se trezesc amintiri, ni se apasă și nouă butoane. Poate părea imposibil ca noi să reacționăm calm, blând, educativ în momentele în care ei sunt agresivi. Dar dacă identificăm ceea ce stă în spatele emoțiilor noastre și nu luăm personal acțiunile lor, vom fi atât noi, cât și copiii câștigați pe termen mediu și lung.

Voi vorbi despre toate acestea, mai pe larg, în cadrul unui teleseminar gratuit, ce va avea loc pe 7 iunie, la ora 10.00 (ora României). Voi susține teleseminarul împreună cu Irina Nichifiriuc, instructor Parenting by Connection. Pe ea o puteți găsi pe siteul ei, Sfatul Mamei  sau pe pagina de facebook cu acelasi nume.

Vă puteți înscrie la teleseminar aici , iar dacă nu puteți participa live, să știți că veți primi o înregistrare pe e-mail.

Ojă, alegeri, perspective

Dimineața zilei de de care vă povestesc a fost aproape una ca toate celelalte, în care eu m-am trezit înaintea băieților, am apucat să ma spăl, să-mi fac o cafea și când să gust din ea, Andrei, de sus, din dormitor, s-a auzit “suav”: “maaaaaaaamiiiiiiii, vino să mă iei în baseeeeee!”. Încercând să-i explic frumos, urcând scările, că vin imediat, l-am găsit adunând armata de omuleți Lego ce stau pe comoda de la capul patului. Pe aceștia îi așază cu mare grijă seara, într-o ordine doar de el știută, ca dimineața să îi caute cu ardoare, pornind în noua zi doar după ce și-a adunat echipa.

Îl las să aleagă dacă ar vrea să îl iau în brațe în față sau în spate, în ambele cazuri agățându-se ca o maimuțică de gâtul meu. Uneori mi-e greu, pentru că sunt și eu adormită, și nu sunt fresh și zen, iar uneori mă topesc de drag și-aș vrea ca momentele alea în care mânuțele mici sunt încolăcite în jurul gâtului meu, să dureze o eternitate.

Am baletat printre micul dejun, îmbrăcat și pregătit pentru grădiniță, rucsace, jucăriile pe care vor să le ia cu ei (câte una de fiecare, conformă cu ce reguli au stabilit ei împreună cu educatorii lor) și într-un final apoteotic m-am regăsit cu ei în mașină. Era abia începutul, pentru că, dacă aveți și voi mai mult de un copil, probabil știți cum e (și dacă nu știți, luați aminte!) cum sunt drumurile cu mașina: “se uită pe geamul meu/a respirat spre mine/s-a uitat la jucăria mea/vreau să nu mai cânte/vreau să ascultăm melodia care-mi place mie/melodia care-ți place ție e urâtă”, toate acestea presărate cu cuvinte ce-ar face o domniță pudică să roșească, pentru că sunt în perioada umorului de toaletă (care, perioadă, am senzația că ține de vreo câțiva ani).

Știind că nu mai calc pe-acasă, mi-am îndesat în poșetă, pe lângă alte șaptemiitreisuteoptzecișicinci de chestii, și sticluța cu ojă. Una nouă, un roșu tomată prea frumos ca să nu stea pe unghiile mele. Ajunși în fața grădiniței lui Andrei (merge la aceeași grădiniță ca și Cristi, doar că în clădiri diferite), după serioase negocieri legate de “pe cine ducem primul în dimineața aceasta??”, mi-am propus să coborâm și să intrăm. Să nu mai zică nimeni că mamelor li se atrofiază neuronii de la stat acasă cu copiii, căci negocieri atât de fine, dar și dense, precum am avut cu copiii ăștia doi, n-am auzit să fie decât atunci când mega corporația X ar vrea să “asimileze” o alta.

Bun, ce-i cu oja? De ce denumit-am articolul “ceva cu ojă”? Ziceam c-am parcat în fața grădiniței lui Andrei și când să ieșim din mașină, s-a hotărât să vadă până la final nuștiuce filmuleț cu Nexo, noua pasiune a întregii familii (că vrem, că nu vrem, eu sunt Macy, ta-su la copii este Aaron). Și aici e momentul cheie: am ales să îmi fac unghiile până termină el. În loc de discuții interminabile, mai lungi decât cele 3 minute din film care mai rămăseseră, în loc să ni se ridice tensiunea amândorura, am ales altfel. M-am mișcat cam greu se pare, căci am rămas cu 4 degete nevopsite. Pentru că am pornit-o în pas alergător după el, pe poarta grădiniței, după ce am plasat copilul, am ieșit tot pe aceeași poartă în același pas alergător căci mai aveam unul de plasat. Aveam o puternică senzație că uitasem ceva, dar nu știam ce. Știam că nu era vorba despre copil, așa că am plecat mai departe zicându-mi că o să-mi aduc eu aminte.

După ce am dus amândoi copiii la grădiniță, mi s-a eliberat mintea și mi-am dat seama că era vorba despre sticluța de ojă. Pe asta nu o găseam… M-am întâlnit cu oameni, ne-am amuzat împreună cum am rămas eu restantă cu patru degete la manichiură, convinsă fiind că am uitat sticluța de ojă în grădiniță. Seara, când am coborât să îl preiau pe Andrei și am deschis ușa din dreapta-față am văzut că sticluța era cu mine, în mașină. Am zâmbit amuzată, gândind: “când schimbi perspectiva, găsești și ce cauți”. 

Sunt lucruri mici, situații cu care ne întâlnim zi de zi, dar dacă avem un pic de deschidere, găsim lecțiile din fiecare din ele. Tocmai lucrurile care ne par cele mai provocatoare ascund cele mai frumoase și utile lecții de viață. Dacă citim dincolo de acțiuni este foarte posibil să aflăm lucruri interesante despre noi și despre cei din jurul nostru.

Cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult sănătos, inteligent emoțional

Cu cât o persoană are abilități mai bune de a recunoaște emoțiile, de a le înțelege, de a le exprima constructiv, de a le gestiona eficient, cu atât mai ridicată este calitatea vieții pe care această persoană o trăiește și cu atât mai mare este împlinirea personală pe care aceasta o resimte. Asta ne spun studiile. Inteligența emoțională ne influențează calitatea relațiilor pe care le stabilim cu cei din jurul nostru, ne creionează un drum lin către mult râvnita fericire.

Ne dorim asta cu ardoare, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Tot studiile ne arată că acei copii care au performanțe scolare mai bune, relații de prietenie frumoase și care sunt independeți și se descurcă pe cont propriu au o inteligență emoțională ridicată.

Cum putem să-i ajutăm să își dezvolte inteligența emoțională, ce unelte, instrumente putem să le oferim pentru a ajunge adulți sănătoși și echilibrați emoțional?

  1. Arată-i că îl înțelegi și empatizează cu el. Atunci când copilul tău te simte alături de el, se creează conectare între voi doi, iar aceasta duce creierul în starea receptivă, în care ființele umane pot învăța, coopera, interacționa cel mai bine cu cei din jur. În momentul în care tu empatizezi cu copilul tău, el învață de la tine, preia comportamentul pentru situații de stres/conflictuale iar în creierul lui se creează anumite trasee neuronale pe care le va folosi toată viața în situațiile similare. De asemeni, atunci când îi arăți empatie, îi este mai ușor să treacă peste momentele dificile.
  2. Ghidează-l în procesul de rezolvare a problemelor/conflictelor. Din nou, copiii preiau în copilărie, de la noi, adulții, niste unelte, instrumente, pe care le vor purta cu ei toată viața. După ce l-ai ajutat în identificarea trăirilor interioare, pasul următor ar fi găsirea unei soluții pentru ieșirea din impas. Punând întrebări cheie și oferindu-i posibilitatea să gândească singur o soluție, cu ghidajul tău, îl ajuți să deprindă o capacitate esențială pentru viitor: rezolvarea problemelor. Nu îi spune tu ce să facă, ajută-l cu întrebări să găsească singur drumul către ieșire!
  3. Permite exprimarea emoțiilor. Cu siguranță, modul în care copiii își exprimă furia, spre exemplu, poate să nu fie pe placul nostru. Dar a-i lăsa să facă față singuri duce la reprimarea emoțiilor, obicei foarte nesănătos pe termen lung. Trebuie să înțelegem că ei nu sunt adulți! Ei nu au experiența noastră de viață, creierul nu este dezvoltat ca al unui adult, nu au întregul sistem de gestionare a emoțiiilor creat, deci sunt șanse foarte slabe ca ei să își controleze furia, spre exemplu…
  4. Folosește-te de joc! Jocul este în primul rând limbajul universal al copiilor (toți copiii știu să vorbească această limbă), apoi un mod de comunicare, de exprimare și mai apoi o modalitate prin care copiii integrează situațiile dificile. Jocul este un instrument de nelipsit din “trusa părinților”, poți apela la el ori de câte ori există momente greu de gestionat cu copilul, dar este nevoie de exercițiu pentru ca noi părinții să ne aducem mai aproape acest instrument și să conștientizăm situațiile în care îl putem folosi.
  5. Fii tu un model de la care copilul să învețe. Modelează inteligența emoțională în relația voastră, folosește-te de ea ori de câte ori ai ocazia, iar copilul tău va prelua involuntar modul tău de a vedea lucrurile și de a gestiona situațiile dificile. Cu ajutorul neuronilor oglindă ( aceștia oglindesc comportamentul celor din jurul nostru) copiii adoptă și pe termen lung, integrează modelele noastre de reacție și de relaționare. Pune în cuvinte ceea ce simți tu în situațiile critice, gândurile tale, controlează-ți tu în primul rând emoțiile, iar copilul tău va prelua aceste lucruri folositoare pentru viitor.

Am descris pe scurt aceste instrumente si idei pe care le puteți integra în viața voastră pentru a dezvolta inteligența emoțională a copiilor, iar dacă vreți să aflați mai mult despre asta participați la conferința ce o are ca invitat pe Laura Markham, conferință ce va avea loc pe 13 mai, la București. Conferința este organizată de Totul despre mame, iar detalii legate de înscriere și prețuri puteți afla aici.